LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică.

LUMÂNĂRÍCĂ, lumânărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumânare (1). 2. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, și cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânărica-pământului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu frunze mari și flori albastre sau albe-gălbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ică.

LUMÎNĂRÍCĂ, lumînărele, s. f. 1. Diminutiv al lui lumînare. N-a fost chip să ne-ntoarcem cu lumînărelele aprinse. CARAGIALE, O. II 342. Niță, dragul meu, să cumperi lumînărele și să le împarți. NEGRUZZI, S. I 252. 2. Plantă erbacee cu frunze mari și cu flori galbene, aproape fără miros, dispuse într-un spic lung și drept (Verbascum Thapsus). Cîmpul acoperit mai tot de lumînărică se întindea departe, pînă în poalele munților întunecați. GÎRLEANU, L. 30. Lumînărelele drepte și bățoase întreceau fînul. DELAVRANCEA, S. 59. ◊ Compus: lumînărica-pămîntului = plantă erbacee cu tulpina înaltă și cu multe frunze și flori mari, albastre, cu puncte întunecate sau (mai rar) albe-gălbui (Gentiana asclepiadea).

!lumânăríca-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. lumânărélei-pămấntului

lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle, art. lumânărélele

lumânăríca-pământului s. f.

lumânărícă s. f., g.-d. art. lumânărélei; pl. lumânăréle

LUMÂNĂRÍCĂ s. (BOT.) 1. (Verbascum phlomoides) lumânare, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii. 2. (Verbascum thapsus) (reg.) corovatic, pur, coada-lupului, coada-vacii. 3. lumânărica-pământului (Gentiana asclepiadea) = (reg.) beșicuță, ințură, tăietură, lumânărică-albastră.

LUMÂNĂRÍCĂ s. v. brusture, lipan.

LUMÂNĂRICĂ-ALBÁSTRĂ s. v. lumânărica-pământului.

LUMÂNĂRÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la lumânare) Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari și cu flori galbene, dispuse în spic. /lumânare + suf. ~ică

lumânărică f. 1. lumânare mică; 2. un fel de joc în care un bețișor aprins trece din mână în mână; 3. nume de plante: lumânărica Domnului, plantă cu flori galbene, întrebuințate în medicină ca pectoral și calmant (Verbascum): stau lipite de lumânărele ’n floare AL.; lumânărica pământului, plantă cu flori mari, frumoase, albastre, cu puncte mai întunecate; e bună de friguri și pentru vaci când crușesc (Gentiana asclepiadea).

lumînărícă f., pl. ele. Lumînare mică (pl. ĭcĭ la NPl. Ceaur, 11). Un joc copilăresc (cu baba cînd se duce la biserică). O plantă scrofulariacee cu florĭ galbene în vîrfu cotoruluĭ numită și coada vaciĭ și corovatică (verbascum [thapsus și phlomoides]). Florile eĭ, pectorale și potolitoare, se întrebuințează în med. V. lipan 2.

lumînărică s. v. BRUSTURE. LIPAN.

LUMÎNĂRICĂ s. (BOT.) 1. (Verbascum phlomoides) lumînare, (reg.) corovatic, pur, coada-boului, coada-lupului, coada-mielului, coada-vacii. 2. (Verbascum thapsus) (reg.) corovatic, pur, coada-lupului, coada-vacii. 3. lumînărica-pămîntului (Gentiana asclepiadea) = (reg.) beșicuță, ințură, tăietură, lumînărică-albastră.

lumînărică-albastră s. v. LUMÎNĂRICA-PĂMÎNTULUI.

VERBASCUM L., LUMÎNĂRICĂ, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din America de N, Asia și Europa, cca 225 specii, în majoritatea cazurilor bianuale, rar vivace, erbacee, uneori semilemnoase, lînoase sau pîsloase, catifelate sau slab-pubescente. Frunze caulinare, alterne, întregi, crenate, dentate sau crestat-penate. Flori galbene, maro, purpur, roșii, rar albe (corolă rotundă, rar lat-campanulată, cu 5 lacinii, 5 stamine fertile intercalate la baza corolei, stil nedivizat, ovar cu 2 loji), dispuse în panicule sau spice terminale, de obicei lungi, simple sau ramificate. Fruct, capsulă, număr mare de semințe. Tulpini erecte.