LÚGER s. m. v. lujer.

LÚJER, lujeri, s. m. (Bot.) Porțiune de tulpină sau de ramură crescută în decursul unui an; (sens curent) tulpină sau porțiune de tulpină subțire. Lujer de dovleac. ▭ Ceea ce spori uimirea lui Ladima și o transformă într-o încîntare... fu un șir lung de flori cu lujer înalt. CAMIL PETRESCU, N. 75. Cu ce am greșit vouă de-mi frîngeți oasele parc-ați călca pe lujeri uscați? DELAVRANCEA, S. 206. – Pl. și: (s. n.) lujere. – Variantă: lúger (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177) s. m.

hluj și hluján m., pl. anĭ și enĭ, ca strujenĭ, cocenĭ (sîrb. hlud, rus. hlud, prăjină, d. vsl. hlondŭ, vargă, rudă cu huludeț și haldan. Bern. 1, 190). Est. Cotor de popușoĭ, cocean, cĭocan, strujan. – Și hlújer. La Cant. hlúger. În Munt. lújer, în Trans. lúger.

lúger, V. hluj.