lude definitie

29 definiții pentru lude

LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ.
LÚDE s. m., s. n. v. liude.
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Înv. și reg.) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătâng, nătărău. – Din sl. ludŭ.
LÚDE s. f. Denumire a unității de contribuabili în Țara Românească, alcătuită dintr-un număr variabil de birnici. – Din sl. lude.
LUD, -Ă, luzi, -de, adj. (Învechit și regional) Simplu, naiv, fără experiență; p. ext. prost, nătîng, nătărău. Omul... vine în lume gol și fără vreo pricepere, adică lud. GORJAN, H. II 94.
liúde1/lúde1 (persoană) (înv.) s. m., pl. liuzi/liúde/lúde
liúde2/lúde2 (unitate fiscală) (înv.) s. n., pl. liúde/lúde
lud (reg.) adj. m., pl. luzi; f. lúdă, pl. lúde
lúde1 (persoană) v. liúde1
lúde2 (unitate fiscală) v. liúde2
liúde / lúde (unitate fiscală) s.n., pl. liúde / lúde
liúde / lúde (persoană) s.m., pl. liúzi / lúde
lud adj. m., pl. luzi; f. sg. lúdă, pl. lúde
lúde v. liude
LUD adj. v. credul, naiv.
LUD adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
LÚDE s. (IST.) Poartă (n. pr.).
lud (lúdă), adj.1. Prost, nerod, nătărău. – 2. (Olt.) Copil. Sl. ludŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 178; Berneker, II, 744), cf. bg., sb., slov. lud. Cf. zălud.
lud2, luzi, s.m. (reg.) copil.
liude (lude) m. od. în Mold. 1. pedestru: liude printre călărași AL.; 2. străin scutit de dări, scutelnic. [Slav. LĬUDŬ, popor (pl. oameni)].
lude Mold. V. liude: cele patruzeci de lude... i-au împrăștiat în tot județul FIL. Ludele sáu desființat prin Regulamentul Organic.
lĭúde m., pl. zĭ (vsl. lĭudŭ, popor, lĭudiĭe, oamenĭ; bg. lĭude, rus. lĭúdi, oamenĭ, lume, servitorĭ; germ. leute, oamenĭ. V. liotă). Mold. Vechĭ. Individ, persoană: lĭude birnic, lĭude scutelnic. (V. mode). Jandarm care, din lipsă de caĭ, era silit să meargă pe jos. Azĭ. Iron. Pedestru, codaș. A fi lĭude pintre călărașĭ, a te afla într’o situațiune inferioară într’o societate de oamenĭ superiorĭ. – În Munt. lude.
lud, -ă adj. (vsl. ludŭ, prost; bg. sîrb. lud, nebun. V. zălud). Vest. Zălud. Gorj. Naiv, nevinovat. Meh. S. m. Prunc. V. brudiŭ.
lúde, V. lĭude.
lud adj. v. CREDUL. NAIV.
lud adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
lud, -ă, luzi, lude, adj. – (reg.) Nepriceput, prost, zălud, zăpăcit, nătărău: „Ludă, ești, nebună ești / Și la minte slabă ești” (D. Pop, 1970: 181). – Din sl. ludǔ „prost” (Scriban; Miklosich, Cihac, Berneker, cf. DER; DEX, MDA).
lud, -ă, adj. – Nepriceput, prost, zălud, zăpăcit, nătărău: „Ludă, ești, nebună ești / Și la minte slabă ești” (D. Pop 1970: 181). – Din sl. ludǔ.
LUDE subst., termen vechi administrativ (Condica de „liude”), reprezintă pluralul slav людніe „oameni”, luat ca singular în limba romînă: lude sau liude, pl. huzi, „birnic(i)”. 1. Ludescu, Stoica cronicarul semnează Liudescu (Ard II 145; Sd XV 275); Liudești s. (C Ștef; Sur VII). 2. Luzești s. mold. (Sur VIII).

lude dex

Intrare: lude (s.m.)
lude s.m.
Intrare: lud
lud adjectiv
Intrare: lude (s.f.)
lude s.f.
Intrare: lude (s.n.)
lude s.n.
Intrare: Lude
Lude