Dicționare ale limbii române

2 intrări

52 definiții pentru lucru

LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare.
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ A lucra în sine = concept din filosofia kantiană care desemnează lucrurile așa cum sunt ele „în sine”, adică independent de cunoaștere, de ceea ce sunt ele „pentru noi”. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ◊ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru. c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) a avea o ocupație, un serviciu; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. ♦ Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în Evul Mediu țăranii dependenți din Țările Române și care consta în prestații de muncă în folosul domnului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componența forței care acționează asupra crapului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă, situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A efectua, a presta o muncă, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Tranz.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-și vedea de treabă. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune; a dezvolta o activitate într-o direcție oarecare; a funcționa. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă, făcând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A clădi, a construi. ♦ A face, a confecționa; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. și: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare.
LÚCRU, lucruri, s. n. I. Tot ceea ce există (în afară de ființe) și care este conceput ca o unitate de sine stătătoare; obiect. ◊ Lucru în sine = noțiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectivă, existentă independent de cunoașterea noastră, care, deși percepută sub formă de reprezentare, nu poate fi cunoscută în esența ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemișcător) = lucru care, în mod natural sau prin voința omului, nu poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau mișcător) = lucru care poate fi strămutat dintr-un loc într-altul. ◊ Expr. Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoană) de care suntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. ♦ Bun care aparține unei persoane sau unei colectivități; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizică sau intelectuală) întreprinsă pentru realizarea unui scop; muncă, treabă; acțiune, faptă. ◊ Front de lucru = porțiune dintr-o construcție la care lucrează concomitent mai multe formații de lucru, echipate cu materialele și utilajele necesare. ◊ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. Zile de lucru; b) cu care se lucrează, folosit la treabă. Haine de lucru; c) întrebuințat la lucru, folosit într-o activitate. Metodă de lucru. ◊ Expr. A avea de lucru = a) a avea treabă, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupație, a fi în slujbă; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultăți (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce sau unde să muncească; b) se spune când cineva nu-și vede de treabă sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. A-și face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-și pierde vremea cu o treabă lipsită de importanță sau cu o persoană care creează dificultăți; a părea că lucrează; b) a-și crea singur încurcături. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) bandă = organizare a producției în care obiectele de realizat se deplasează (continuu sau cu intermitență) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lanț = mod de organizare a producției în care obiectul care se lucrează se deplasează ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligație pe care o aveau în evul mediu țăranii dependenți din țările române și care consta în prestații de muncă în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltată de o forță care acționează asupra unui corp, egală cu produsul dintre componenta forței care acționează asupra corpului în direcția deplasării punctului ei de aplicație și mărimea acestei deplasări. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problemă. 2. Situație, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ◊ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanță, ceva fără însemnătate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).
LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. A face o muncă (utilă); a munci. Astăzi nu mai e chip de lucrat în pămîntul ud și lipicios. C. PETRESCU, R. DR. 62. El într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. ISPIRESCU, L. 137. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», exprimînd obiectul muncii sau locul unde se execută munca) Lucrează la un roman. ▭ Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negricios Care-mi lucra la ogor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Tranz. (Complementul este meseria practicată sau obiectul muncii) Cutreierînd lumea învățînd și pre bun și pre rău cum să prășească și să lucreze vița. ISPIRESCU, U. 103. El lucra ciubotărie. CONTEMPORANUL, I 165. De grijă ți-am purtat, Ogorul ți l-am lucrat. ALECSANDRI, P. P. 295. ◊ Expr. A nu avea ce lucra = a nu avea altceva mai bun de făcut decît... Și bădița Vasile n-are ce lucra? – Hai și noi, măi băieți, să dăm ajutor la drum. CREANGĂ, A. 8. 2. Intranz. A fi în mișcare, în acțiune, a dezvolta o activitate. Seva primăverii nu lucra numai în arborii vechi și în florile grădinilor, ci și în afund, sub picioarele mele. SADOVEANU, E. 82. Cauzele... există și lucrează simultan. EMINESCU, N. 33. Toată firea... lucrează zi și noapte sporind cătră înmulțire. CONACHI, P. 270. ◊ (Despre instrumentele de care se servesc oamenii în procesul muncii) Motoarele lucrează intens. ◊ Fig. Portul o să lucreze bine, a fost un an bun agricol. BART, E. 191. ◊ (Despre facultățile omului) Jder începu a rîde. Dar îndărătul rîsului care îi steclea la lumina jarului, cugetul său lucra cu învierșunare. SADOVEANU, F. J. 745. 3. Intranz. A acționa în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva. Critica trebuie să răspundă... prin ce mijloace această creațiune artistică lucrează asupra noastră. GHEREA, ST. CR. I 40. Își făcea leacurile și se trata, deși acum nu-i mai lucra nici o medicină, deprins fiind cu ele. NEGRUZZI, S. I 208. 4. Tranz. A da unui material brut altă formă; a prelucra. A lucra fierul. ◊ Refl. pas. Această buruiană putea să se lucreze ca inul. DRĂGHICI, R. 52. ♦ A fabrica, a confecționa. Costumul lapon de sărbătoare, lucrat din piei înflorite cu broderii, emoționează profund. STANCU, U.R.S.S. 61. ♦ A coase, a broda. (Absol.) Colo lîngă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac... O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează. EMINESCU, O. I 363. ♦ A clădi. Meșterii grăbea... Dar orice lucra Noaptea se surpa. ALECSANDRI, P. P. 187. ♦ A depune un efort permanent de îmbunătățire, a perfecționa. A-și lucra versurile. 5. Tranz. Fig. (Familiar) A pune ceva la cale împotriva cuiva; a urzi. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui, cu cît mai vîrtos a lucra ceva. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ A unelti împotriva cuiva, a săpa pe cineva. Parcă-mi spune inima că m-a lucrat Cînele Negru la divizie. CAMILAR, N. I 162. Există desigur în redacție o canalie care-l lucrează. C. PETRESCU, C. V. 134. Și zi, mă lucrași? CARAGIALE, O. I 140. ◊ Expr. A lucra pe cineva în foi de viță = a unelti împotriva cuiva cu multă dibăcie, astfel ca victima nici să nu simtă. Toată lumea își amintea cum îl «lucrase în foi de viță» pe Tudor Vladimirescu... în acele luni din 1821. CAMIL PETRESCU, O. II 358. – Prez. ind. și: (Transilv., Bucov.) lúcru (COȘBUC, P. II 183, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117).
LÚCRU, lucruri, s. n. 1. (În sens larg, în opoziție cu ființă) Orice obiect material. Noaptea dormim ca lucrurile. SAHIA, N. 114. Ochii, ca microscopul, la lucruri ar da mărime. CONACHI, P. 268. ◊ (Rar, înglobînd și ființele) Două lucruri sînt prețioase în Munții Apuseni și le-au făcut faima: oamenii și aurul. BOGZA, Ț. 9. ◊ Lucru rău (sau prost), se spune, familiar, unei persoane de care sîntem nemulțumiți sau care nu e bună de nimic. Lucrul rău nu piere cu una cu două. CREANGĂ, A. 16. Te-am lăsat în frîu tău Și te-ai făcut lucru rău. MARIAN, S. 4. Fost-ai, lele, cînd ai fost, dar acum ești lucru prost. ◊ Lucru în sine = realitate obiectivă, existentă independent de conștiința noastră, care după filozofia idealistă, deși percepută sub formă de reprezentare, ar fi absolut incognoscibilă. Kant admite însă existența «lucrurilor în sine», declarînd totuși «că ele nu pot fi cunoscute». LENIN, O. XIV 92. ♦ (La pl.) Efecte, obiecte (îmbrăcăminte, unelte de muncă etc.) care aparțin unei persoane sau unei gospodării și care servesc pentru anumite scopuri. De patru zile n-a mai fost pe-acasă și i-e dor de tată-său, de odaia, de lucrurile ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 92. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd... așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. Țepoi, greblă și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. II. (Azi mai ales la sg.) 1. Activitate (mai ales fizică), întreprinsă în vederea unui scop; ocupație care cere o oarecare sforțare fizică sau intelectuală, în scopul de a realiza ceva; muncă, treabă. Tot pe dînsa o punea la lucrurile cele mai grele. ISPIRESCU, L. 28. Vitele sînt mari și mai mult cai decît boi întrebuințează la toate lucrurile cîmpului și la transporturi. GOLESCU, Î. 158. Și pe cîmp i-a dus Și pe toți i-a pus La lucrul pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 388. ◊ Lucru manual v. manual.Loc. adj. De lucru = a) în care se lucrează. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140; b) cu care se lucrează. Haine de lucru. Unelte de lucru; c) întrebuințat la lucru. Metodă de lucru. ◊ Expr. Mînă de lucru v. mînă. A avea de lucru (regional a avea lucru) = a) a avea treabă, a fi ocupat. Am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. Știu că are să aibă de lucru la noapte. CREANGĂ, P. 301; b) (regional) a avea de furcă (cu cineva). Vedeau cu cine are de lucru. RETEGANUL, P. IV 17. Cu dînșii să am eu de acuma de lucru? SBIERA, P. 286. A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu găsi ce (sau unde) să muncești, a nu fi ocupat; b) a nu avea de făcut altceva mai bun decît un lucru nepotrivit, nelalocul lui. A pune (pe cineva), la lucru = a sili (pe cineva) să muncească. Chirică atunci... într-o clipă adună toată drăcimea și-o pune la lucru pe cîmp. CREANGĂ, P. 158. A-și face de lucru (cu ceva) = a-și găsi o treabă lipsită de importanță. Simina își făcea mereu de lucru prin șopron. SLAVICI, N. I 38. Văzîndu-l cu ce-și face el de lucru, l-a întrebat. ȘEZ. V 136. A-și face de lucru (cu cineva) = a avea de-a face cu cineva creîndu-și astfel încurcături. (Despre obiecte) A fi în lucru = a fi în curs de executare, de confecționare. Mobila e de mult în lucru. ◊ (Regional, în formule de salut) Bun lucru, bade, la plug! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 270. ♦ (Fiz.) Lucru mecanic = mărime egală cu produsul dintre valoarea unei forțe și deplasarea în direcția ei a punctului căruia i se aplică forța. 2. Ceea ce se efectuează, rezultatul muncii. Lucrul sporea văzînd cu ochii. BUJOR, S. 33. Una pe alta se îndemnau la treabă și lucrul ieșea gîrlă din mînile lor. CREANGĂ, P. 7. Văduvita sa mumă îl crescu cum putu din lucrul mînilor ei. EMINESCU, N. 40. 3. Acțiune, faptă. Nu-i lucru puțin ce facem noi. SAHIA, N. 30. Aice-n Iași, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos. ALECSANDRI, T. I 149. ◊ Expr. Nu e lucru curat v. curat. ♦ (La pl.) Treburi. Deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în împărăția lui. CARAGIALE, P. 124. III. (În sens larg) 1. Chestiune, problemă. Mă gîndeam la atîtea lucruri, la care n-am vreme să mă gîndesc in celelalte ceasuri zbuciumate ale vieții. SADOVEANU, E. 105. Am început a vorbi lucruri neînsemnate. C. PETRESCU, S. 163. Mă întrebi atîtea lucruri deodată, încît nu știu la care să-ți răspund mai întăi. NEGRUZZI, S. I 63. ◊ (Jur.) Lucru judecat v. judeca. 2. Situație, fapt, fenomen; (mai ales la pl.) întîmplare, eveniment. E grozav lucru a fi străin în orașele mari. VLAHUȚĂ, N. 6. De unde știi că nu s-or schimba lucrurile în bine și pentru d-ta! CREANGĂ, P. 235. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Corespunzător lui «ceva») Lucru de mirare era acesta, nu șagă! CREANGĂ, P. 306. Mă întrebi un lucru care poate ți l-am spus de o mie de ori. NEGRUZZI, S. I 118. Ce lucru poate să fie Să mă bage în robie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. Lucru de nimic (sau, rar, nimică) = ceva fără însemnătate. Atîta rîs pentr-un lucru de nimic... începea să-l indispuie. VLAHUȚĂ, O. A. III 9. Cît mă rugai, deși era un lucru de nimică. DRĂGHICI, R. 115. (Cu accentul pe adjectiv) Lucru mare = a) ceva rar, extraordinar, realizare de valoare deosebită. Am jurat Să nu las să surpe nimeni lucrul mare ce-am durat. DAVILA, V. V. 116. A, sînt fericiți aceia... pe care îi îmbată... Toaca bunelor silabe și duioasa-ncredințare Că-nsemnați cu stemă-n frunte, ce-au scris ei e lucru mare. VLAHUȚĂ, P. 135. Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare. EMINESCU, O. I 184; b) (adverbial; cu valoare intensivă) S-a necăjit, lucru mare; c) (determinînd un adjectiv, îi dă valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. Mare lucru = (de obicei cu valoare exclamativă sau ironică) ceva vrednic de mirare, fapt extraordinar, minunat. Întreab-o cînd a văzut întîi pe Alexandru și, dacă o ști, mare lucru. SADOVEANU, P. 104. Asta-i o treabă foarte grea și mare lucru să fie, ca s-o putem noi scoate la capăt. CREANGĂ, P. 157.
lucrá (a ~) (lu-cra) vb., ind. prez. 3 lucreáză
lúcru (lu-cru) s. n., art. lúcrul; pl. lúcruri
lucrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. lucréz, 2 sg. lucrézi, 3 sg. și pl. lucreáză
lúcru s. n. (sif. -cru), art. lúcrul; pl. lúcruri
LUCRÁ vb. 1. v. munci. 2. v. activa. 3. a funcționa, a servi, a sluji, (înv.) a posluși. (~ de 20 de ani ca laborantă.) 4. v. prelucra. 5. v. cultiva. 6. v. funcționa.
LUCRÁ vb. v. acționa, complota, conjura, conspira, unelti.
LÚCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.) 2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. v. activitate. 4. v. faptă. 5. v. problemă. 6. v. chestiune. 7. v. întâmplare. 8. (FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu.
A lucra ≠ a (se) odihni, a ședea, a trândăvi, a trântori
lucrá (lucréz, lucrát), vb.1. A produce, a elabora, a face. – 2. A munci, a opera. – 3. A broda, a coase. – 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva, a mistifica. – Mr. lucredzu, megl., istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu, Lr., 243), cf. prov., sp. lograr. Evoluția semantică de la a cîștiga la „a munci” este normală și comună tuturor idiomurilor, cf. fr. travailler „a lucra” și „a produce avere”, în expresii ca l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu, Bulg. Soc. fil., II, 17; Candrea-Dens., 1013; Densusianu, GS, II, 19) nu pare posibilă. Der. lucru, s. n. (muncă, treabă; activitate, acțiune; obiect, afacere), probabil din lat. lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr. lucru; lucrăreț, adj. (înv., muncitor, activ); lucrare, s. f. (lucru, operă); lucrător, adj. (muncitor, laborios); lucrător, s. m. (muncitor); lucrătoare, s. f. (Banat, atelier); lucrătură, s. f. (fel, mod de a munci; intrigă, mistificare); lucroi, adj. (înv., muncitor); prelucra, vb. (a retopi, a recompune; a pregăti); conlucra, vb., format după lat. collaborare; conlucrător, s. m. (colaborator). – Der. neol. lucrativ, adj., din fr. lucratif. – Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide, II, 646), pentru al cărui semantism, cf. sp. ganado.
A LUCRÁ ~éz 1. intranz. 1) A acționa depunând eforturi susținute (fizice sau intelectuale); a depune o muncă; a munci. ~ la uzină. ~ din greu. ◊ ~ ca un rob a presta o muncă foarte grea, obosind peste măsură. 2) A exercita o activitate profesională sau o specialitate; a munci. ~ ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/și intelectual susținut permanent (pentru a obține un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, mașini, aparate etc.) A fi în acțiune; a-și îndeplini funcția; a funcționa; a merge. 5) A acționa în mod eficace; a avea efect. Legea ~ează. Medicamentul ~ează. 2. tranz. A supune unei acțiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etc.); a modifica prin muncă. ~ pământul. ~ lemnul. [Sil. lu-cra] /<lat. lucrare
LÚCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. * ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra
lucrà v. 1. a face ceva cu mai multă sau mai puțină osteneală: a lucra pământul; 2. a da o formă: a lucra fierul; 3. fig. a urzi în ascuns: am să-l lucrez. [Lat. LUCRARE, a câștiga (v. lucru)].
lucru n. 1. muncă, osteneală de a face ceva: lucru greu, n’are de lucru; 2. ceva lucrat, produs; lucru mare, extraordinar; 3. obiect: ființe și lucruri; 4. tot ce posedă cineva: i s’au vândut toate lucrurile. [Lat. LUCRUM, câștig; de unde (luându-se cauza pentru efectul ei) muncă, izvorul câștigului, apoi productele muncii, adică obiectele, lucrurile].
lucréz și (vechĭ, azĭ Trans.) lúcru, a v. intr. (lat. pop. lucrare, cl. -ari „a cîștiga”, mlat. „a ara”; it. logorare, a consuma, a uza, pv. cat. sp. pg. lograr, a obținea). Îmĭ daŭ osteneală ca să cîștig ceva: a lucra ca să-țĭ căștigĭ pînea. Funcționez activ: spirit, imaginațiune care lucrează fără încetare. Lucrez contra cuĭva saŭ pentru cineva, mă ostenesc spre paguba saŭ interesu luĭ. V. tr. Fac, execut: lucrez o carte. Schimb forma, fac ceva din alt-ceva: lucrez feru, lemnu. A lucra pămîntu, a face agricultură, a scurma, a răscoli, a ara pămîntu și a semăna cereale saŭ legume. A lucra (saŭ a prelucra) pe cineva, a-l lovi, a-ĭ aduce pagubă pin uneltirile tăle.
lúcru n., pl. urĭ (lat. lŭcrum, cîștig; pv. logre, sp. pg. logro). Muncă, osteneală de a face ceva: am perdut mult timp cu lucru (lucratu saŭ lucrarea) cîmpuluĭ. Clacă (Vechĭ). Lucrare, ceva lucrat, operă: acest inel e un lucru artistic. Obĭect, ceĭa ce nu e însuflețit: lucrurile și ființele din natură. Mobile, bagaje, obĭecte: ĭ-aŭ ars toate lucrurile din casă. A fi în lucru, a fi în lucrare, pe cale de execuțiune. A avea de lucru, a avea treabă, a avea multe de făcut, a fi ocupat. A da de lucru cuĭva, 1. a-ĭ da o ocupațiune, 2. a-ĭ crea încurcăturĭ. Lucru de mînă, care se face cu mîna singură, ca împletiturile și alte lucrurĭ micĭ (V. rocodele). Lucru mare, afacere importantă. Lucru prost, 1. obĭect fără valoare, 2. lucrare răŭ făcută. Lucru curat, afacere onestă. Lucru de nimic, lucru fără importanță. Zi de lucru, zi în care se lucrează, nefiind sărbătoare.
lucra vb. v. ACȚIONA. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. UNELTI.
LUCRA vb. 1. a munci, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație.) 2. a activa, a munci. (~ în cercetare.) 3. a funcționa, a servi, a sluji, (înv.) a posluși. (~ de 20 de ani ca laborantă.) 4. a prelucra. (~ fierul.) 5. a cultiva. (~ pămîntul.) 6. a funcționa. (Uzina ~ la întreaga capacitate.)
LUCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealtă. (Ființe și ~uri.) 2. muncă, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. activitate, îndeletnicire, muncă, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.) 4. faptă. (A comis un ~ nedemn.) 5. chestiune, problemă, subiect, temă, (înv. și reg.) prochimen, (înv.) materie. (Mulțimea ~urilor discutate; să trecem la ~ care ne interesează.) 6. chestiune, poveste, pricină, problemă, socoteală, treabă, (înv.) madea, (rusism înv.) predmet. (S-a lămurit ~ acela?) 7. chestiune, fapt, întîmplare. (A survenit un ~ neașteptat.) 8. (FIZ.) lucru mecanic = (ieșit din uz) travaliu.
LUCRU RELATIV probe competiționale în parașutismul sportiv în care grupuri de parașutiști execută un program cu secvențe impuse în cădere liberă sau pe cupolă (lucru relativ pe cupolă).
ALL GOOD THINGS WHICH EXIST ARE THE FRUITS OF ORIGINALITY (engl.) toate lucrurile bune câte există sunt roadele originalității – J. St. Mill, „On Liberty”, Introducere. Efortul creator al omului este cel care conferă valoare lucrurilor.
ANTHROPOS PANTON METRON (Aυθρωποζ πἀντωυ μετρου) (gr.) omul e măsura tuturor lucrurilor – Protagoras, Fragm. I. Formulă care rezumă relativismul și subiectivismul antropocentric al filozofiei lui Protagoras.
CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685.
DIFFICILE EST PROPRIE COMMUNIA DICERE (lat.) e greu să exprimi lucrurile comune într-un stil personal – Horațiu, „Ars poetica”, 128.
ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul rămâne – Opera supraviețuiește întotdeauna creatorului ei.
FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.
HOMO RES SACRA HOMINI (lat.) omul e lucru sfânt pentru om – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 95, 35. Replică la maxima lui Plaut: Homo homini lupus.
IN MEDIAS RES (lat.) în miezul lucrurilor – Horațiu, „Ars poetica”, 148. Direct în subiect, în plină acțiune. V. și Ab ovo.
NATURALIA NON SUNT TURPIA (lat.) lucrurile firești nu sunt rușinoase – Principiu al Școlii cinice.
NON BIS IN IDEM (lat.) nu de două ori pentru același (lucru) – Axiomă juridică potrivit căreia nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași vină. P. ext. Recomandare pentru a evita repetarea unui subiect, a unei metode.
NON NOVA, SED NOVE (lat.) nu lucruri noi, ci într-un chip nou – Originalitatea unei opere literare constă în maniera proprie, inedită de tratare nu noutatea subiectului.
NON QUIA DIFFICILIA SUNT. NON AUDEMUS, SED QUIA NON AUDEMUS, DIFFICILIA SUNT (lat.) nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj, ele sunt grele – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 104, 26.
OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.
RES, NON VERBA V. ACTA, NON VERBA.
RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbește de la sine – E limpede, e de la sine înțeles.
RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevărat – Adagiu din dreptul roman.
RES NULLIUS (lat.) lucru al nimănui – Termen juridic desemnând un bun asupra căruia nu există drept de proprietate.
RES SEVERA VERUM GAUDIUM (lat.) un lucru serios este o adevărată bucurie – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, XXIII.
SCIENTIA ET POTENTIA IN IDEM COINCIDUNT (lat.) știința este unul și același lucru cu puterea – Fr. Bacon, „Novum Organum”, 3. În varianta engleză, „Knowledge is power” („Știința este putere”).
SUNT LACRIMAE RERUM (lat.) ai de ce vărsa lacrimi (pentru lucrurile pe care le vezi) – Vergiliu, „Eneida”, I, 462. Exclamația lui Enea, care vede în Cartagina un șir de tablouri din Războiul troian.
a lucra extern expr. (d. hoții care au și o sursă legală de venituri) a fura în timpul liber.
a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin.
a vedea lucrurile în negru expr. a fi pesimist.
a vedea lucrurile în roz expr. a fi (exagerat de) optimist.
lucra, lucrez v. t. a unelti împotriva cuiva
lucru s. n. sg. (șc.) disciplină școlară gimnazială numită „lucrări practice de atelier”.
lucru manual expr. (glum.) onanie, masturbare.

Lucru dex online | sinonim

Lucru definitie

Intrare: lucra
lucra verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -cra
lucra verb grupa I conjugarea I
Intrare: lucru
lucru substantiv neutru
  • silabisire: -cru