lucrătură definitie

11 definiții pentru lucrătură

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură.
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -ătură.
LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Felul cum este executat un lucru sau o lucrare făcută cu mîna; execuție. Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. 2. Fig. (Familiar) Uneltire (împotriva cuiva). Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.
lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
lucrătúră s. f. (sil. -cră-), g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri
LUCRĂTÚRĂ s. execuție. (O ~ artistică.)
LUCRĂTÚRĂ s. v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire.
lucrătúră f., pl. ĭ. Modu de a lucra: după lucrătură se cunoaște maestru.
LUCRĂTU s. execuție. (O ~ artistică.)
lucrătu s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.
lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire (îndreptată împotriva cuiva)

lucrătură dex

Intrare: lucrătură
lucrătură substantiv feminin
  • silabisire: -cră-