Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru lucoare

LUCO├üRE, lucori, s. f. (├Änv.) Lumin─â; lucire, str─âlucire. ÔÇô Lat. lucor, -oris.
LUCO├üRE, lucori, s. f. (├Änv. ╚Öi arh.) Lumin─â; lucire, str─âlucire. ÔÇô Lat. lucor, -oris.
LUCO├üRE, lucori, s. f. (├Änvechit ╚Öi arhaizant) Lucire, str─âlucire. Am ├«nceput a deslu╚Öi c─âr─ârile din trestii. Apoi mi s-a deschis luciu larg, rumenit de cea dint├«i lucoare a zorilor. SADOVEANU, N. F. 50. Albe-nt├«i ╚Öi tot mai ro╚Öii Zorile ╚Öi-ntind lucoarea ÔÇô Din z─âvoi, privighetoarea Iar─â╚Öi a-nceput! CO╚śBUC, P. II 69. Apele... se ro╚Öesc ╚Öi se lumineaz─â, oglindind lucoarea fl─âc─ârilor. ODOBESCU, S. III 534.
lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
lucoáre s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri
LUCOÁRE s. v. lucire, lumină, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.
luco├íre (luc├│ri), s. f. ÔÇô Str─âlucire. Lat. *l┼źc┼Źrem (Pu╚Öcariu 989; Candrea-Dens., 1010; REW 5144; Battisti, III, 2278), cf. it. lucore, prov. lugor, fr. lueur, cat. llugor. Cf. luci. ÔÇô Der. str─âlucoare, s. f. (├«nv., str─âlucire), cuv├«nt rar, ├«ntrebuin╚Ťat numai de Dosoftei.
LUCO├üRE ~├│ri f. ├«nv. 1) Radia╚Ťie electromagnetic─â, emis─â de unele corpuri luminescente sau incandescente, care, ac╚Ťion├ónd asupra retinei ochiului, permite ca lumea ├«nconjur─âtoare s─â fie vizibil─â; lumin─â. 2) fig. Surs─â care lumineaz─â spiritul. /<lat. lucor, ~oris
lucoare f. lumin─â, mai ales slab─â: o orbise lucoarea ISP.; fig. o mincinoas─â lucoare de pace B─éLC.
luco├íre f., pl. or─ş (lat. *l├║cor, *luc├│ris, id; vit. lucore, sard. lugore, pv. lugor, fr. lueur, cat. llugor). Vech─ş. Az─ş lit. Lucire, str─âlucire: lucoarea soarelu─ş (Cod. Vor.), o orbise lucoarea (Isp.), privirea e─ş c─âp─ât─â o lucoare de fericire (CL. 1910, 5, 545).
lucoare s. v. LUCIRE. LUMINĂ. SCÎNTEIERE. SCLIPIRE. STICLIRE. STRĂLUCIRE.

Lucoare dex online | sinonim

Lucoare definitie

Intrare: lucoare
lucoare substantiv feminin