Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

23 defini╚Ťii pentru luciu

L├ÜCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care r─âsfr├ónge razele de lumin─â, care luce╚Öte (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ÔŚŐ Expr. S─âr─âcie lucie = s─âr─âcie mare; mizerie. (Adverbial) S─ârac luciu = foarte s─ârac. ÔÖŽ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de ghea╚Ť─â; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafe╚Ťei unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafa╚Ť─â str─âlucitoare a unor obiecte care r─âsfr├óng razele de lumin─â. ÔÖŽ Fig. Str─âlucire, splendoare. ÔÖŽ Lustru. ÔÇô Din luci (derivat regresiv).
L├ÜCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care r─âsfr├ónge razele de lumin─â, care luce╚Öte (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ÔŚŐ Expr. S─âr─âcie lucie = s─âr─âcie mare; mizerie. (Adverbial) S─ârac luciu = foarte s─ârac. ÔÖŽ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de ghea╚Ť─â; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafe╚Ťei unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafa╚Ť─â str─âlucitoare a unor obiecte care r─âsfr├óng razele de lumin─â. ÔÖŽ Fig. Str─âlucire, splendoare. ÔÖŽ Lustru. ÔÇô Din luci (derivat regresiv).
L├ÜCIU2, -IE, lucii, adj. 1. (Despre obiecte) Care r─âsfr├«nge razele de lumin─â, care str─âluce╚Öte; lucitor, lucios. Doinind treceau veseli fl─âc─âii prin sat Cu luciile coase pe-un um─âr robust. CO╚śBUC, P. II 203. Lacul dormea neted, luciu ca oglinda. VLAHU╚Ü─é, O. A. 469. Lucii pic─âturi de smoal─â la p─âm├«nt cad sf├«r├«ind. EMINESCU, O. I 50. R├«ul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce ├«n raza dimine╚Ťii mi╚Öc─â solzii lui de aur. ALECSANDRI, P. A. 124. 2. Cu lustru, lustruit, p. ext. alunecos. Trecea ca un fior printr-o dung─â de umbr─â o ╚Öop├«rl─â lucie; peste parcul vechi plutea o lini╚Öte mare. SADOVEANU, O. V 581. Fiind podelile tare lucii, [m─ârgeaua] s─â durig─â chiar sub pat. RETEGANUL, P. V 14. Un s├«nge purpuriu v─âpsi pielea lui, lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. ÔŚŐ Expr. S─âr─âcie lucie = s─âr─âcie total─â, des─âv├ór╚Öit─â. N-au nici de unele. S─âr─âcie lucie. Podul gol, staulul gol. PAS, Z. III 278. Dar─â ortul popii, r─âm├«ind ├«n urma lor casa toac─â ╚Öi o s─âr─âcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. M─âi! Dar ce s─âr─âcie lucie pe aici pe la rai, zise Ivan. CREANG─é, P. 308. ÔŚŐ (Adverbial, rar, ├«n expr.) S─ârac luciu = s─ârac lipit p─âm├«ntului. L-a b─âgat ├«n judec─â╚Ťi... ╚Öi l-a l─âsat s─ârac luciu. DELAVRANCEA, S. 19. 3. (Despre un teren, un drum) Neted, lucios; lipsit de obstacole, liber, deschis. Trecur─â pe pod de ghea╚Ť─â ╚Öi g─âsir─â cale lucie spre t├«rg. SADOVEANU, B. 69. Nu mai r─âm├«nea turcilor dec├«t o pustietate ├«ntins─â ╚Öi lucie. ISPIRESCU, la TDRG. Gerul d─â aripi de vultur cailor ├«n spumegare Ce s─â-ntrec pe c├«mpul luciu, sco╚Ť├«nd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. A. 113. ÔÇô Pronun╚Ťat: (f.) -ci-e.
L├ÜCIU1, luciuri, s. n. 1. Aspectul unui corp neted, datorit reflexiei regulate a luminii pe suprafa╚Ťa lui. Ele puneau pietrele cele scumpe jos ╚Öi la luciul lor ├«╚Öi c─âutau hrana. SBIERA, P. 244. ÔŚŐ (Concretizat) Luciul zim╚Ťuit al secerii scr├«╚Öne╚Öte, ╚Öuier─â, fulger─â-n soare, doboar─â-n pale holdele aurii. SANDU, D. P. 37. ÔÖŽ Fig. Str─âlucire, splendoare. Satira [latin─â] nu se cufunda cu Persiu ├«n ├«ntuneric; un nou luciu o a╚Ötepta sub puternica pean─â a lui Juvenal. ODOBESCU, S. I 49. ÔÖŽ Lustru. Luciul parchetului. ÔŚŐ A da luciu v. da. 2. Suprafa╚Ťa str─âlucitoare a anumitor lucruri care r─âsfr├«ng razele de lumin─â. Chipul ╚Ö─âgalnic ├Än luciul oglinzii ╚Ťi-l ca╚Ťi. FRUNZ─é, Z. 9. C-o lacom─â dorin╚Ť─â privi pe luciul negru al apei. BART, E. 184. ╚śi dac─â norii de╚Öi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte s─â-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I 193. ÔŚŐ Fig. Pe luciul politic Macari lunec─â. NEGRUZZI, S. II 246.
lúciu1 [ciu pron. ciu] adj. m., f. lúcie (-ci-e); pl. m. și f. lúcii
l├║ciu2 [ciu pron. ciu] s. n., art. l├║ciul; pl. l├║ciuri
lúciu adj. m. [-ciu pron. -ciu], f. lúcie (sil. -ci-e); pl. m. și f. lúcii
l├║ciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. l├║ciul; pl. l├║ciuri
L├ÜCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafa╚Ť─â ~.)
LÚCIU adj. v. lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.
L├ÜCIU s. lustru, str─âlucire, (├«nv.) perdaf. (~ unei suprafe╚Ťe.)
LÚCIU s. v. pin.
LÚCIU1 ~e (~i) 1) Care lucește; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. * Sărăcie ~e sărăcie mare; mizerie. [Sil. -ciu] /v. a luci
L├ÜCIU2 ~ri n. Suprafa╚Ť─â str─âlucitoare a unor obiecte; suprafa╚Ť─â foarte neted─â; lustru. ~l apei. ÔŚŐ A da ~ parchetului a face s─â str─âluceasc─â parchetul. /v. a luci
luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. s─âr─âcie lucie; 2. neted: ap─â lucie. [Abstras din luci]. ÔĽĹ n. 1. str─âlucire: luciul o╚Ťelului; fig. luciul de pe frunte-i cu spada mea voiu ╚Öterge AL.; 2. lumin─â: ieseÔÇÖn luciu luna EM.; 3. suprafa╚Ť─â neted─â a m─ârii sau a c├ómpiei.
Luciu m. numea 3 papi (252, 1144, 1181).
l├║ci┼ş, -├şe adj. (d. lucesc). Neted ╚Öi lucitor: plac─â, ghea╚Ť─â lucie. Fig. S─âr─âcie lucie, s─âr─âcie absolut─â. S. n., pl. ur─ş. Aspect lucitor: luci┼ş metalic. Luciu m─âri─ş, al ape─ş, str─âlucirea m─âri─ş, a ape─ş absolut lini╚Ötite.
LUCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafa╚Ť─â ~.)
luciu adj. v. LUCIOS. LUCITOR. SCÎNTEIETOR. SCLIPITOR. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.
LUCIU s. lustru, str─âlucire, (├«nv.) perdaf. (~ unei suprafe╚Ťe.)
luciu s. v. PIN.
LUCIU, com. ├«n jud. Buz─âu, situat─â ├«n C├ómpia Buz─âu-C─âlm─â╚Ťui, pe r├óul C─âlm─â╚Ťui; 3.041 loc. (2000). Cre╚Öterea porcinelor (├«n satul Caragele).
Luciu v. Luchia 2.

Luciu dex online | sinonim

Luciu definitie

Intrare: luciu (adj.)
luciu adj. adjectiv
  • pronun╚Ťie: -ciu pr. -c─şu
Intrare: luciu (lustru; -ri)
luciu lustru; -ri substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -ciu pr. -c─şu
Intrare: Luciu
Luciu
Intrare: luciu (pin)
luciu pin