LUCIÓR, -OÁRĂ, luciori, -oare, adj. (Popular) Diminutiv al lui luciu2. Dar de unde ești, dragul lelii? – îl întrebă lelea Irina – De-aci a noua țeară! răspunse junele, de preste apa lucioară. RETEGANUL, P. IV 65. Luciu, lucior, îi pun coadă de fuior (Acul). GOROVEI, C. 4. – Pronunțat: -ci-or.

LUCIÓR, -OÁRĂ, luciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui luciu2. [Pr.: -ci-or]