LUCIÓLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din it. lucciola, fr. luciole.

LUCIÓLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din it. lucciola, fr. luciole.

LUCIÓLĂ, lucioli și luciole, s. f. (Italienism) Licurici. Umbra se adînci în beznă și peste cărți și peste lucruri crescuse parcă iarbă, ierburi și bălării. – Va veni și luna, spuneau luciolele din plante. ARGHEZI, P. T. 157. Flori albastre de cicoare, Fulgerări de luciole... Joacă-n raza luminoasă a electricului fard. MACEDONSKI, O. I 163. Lucioli scânteietoare Trec în aer, Răspîndind prin crengi, prin tufe, o văpaie albăstrie. ALECSANDRI, P. A. 124. – Pronunțat: -ci-o-.

luciólă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. luciólei; pl. lucióle

luciólă s. f. (sil. -ci-o-), g.-d. art. luciólei; pl. lucióle/lucióli

LUCIÓLĂ s. v. licurici.

LUCIÓLĂ s.f. Licurici. [Pron. -ci-o-, pl. -li, -le. / cf. it. lucciola, fr. luciole].

LUCIÓLĂ s. f. licurici. (< it. lucciola, fr. luciole)

luciolă f. licuriciu: roiu de flăcări ușurele, lucioli scânteietoare AL. [Termen literar după it. lucciola].

luciolă s. v. LICURICI.