luci definitie

2 intrări

12 definiții pentru luci

LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoție, o dorință etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calități deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, aștri și alte izvoare de lumină) A răspîndi lumină, a fi luminos, a străluci. Afară stătuse ploaia; printre pîlcuri de nouri lucea din cînd în cînd soarele. SADOVEANU, O. IV 332. Pe munte lucește o flacără mică Cu raze ce taie-ntunerecul larg. EMINESCU, O. IV 157. Alba lună sus lucește Ca icoană de argint. ALECSANDRI, O. 221. Stelele... Luceau ca niște candeli aprinse p-un mormînt. ALEXANDRESCU, P. 140. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia. Fierul plugului, uns bine, lucea în soare. CAMILAR, TEM. 317. În fund, în văi, lucea un iaz. SADOVEANU, O. VII 81. Ude, negre, luceau cheiurile de piatră de-a lungul portului aproape gol. BART, E. 233. ♦ (Despre ochi) A fi plin de strălucire, de viață, de foc; a fi expresiv, a sclipi. Sub arcurile sprîncenilor, luceau doi ochi negri și plini de foc. DUNĂREANU, CH. 177. Baciu era om tînăr și ochii luceau în capul lui ca la un drac. POPESCU, B. III 88. Dar ochii mari și minunați Lucesc adînc himeric, Ca două patimi fără saț Și pline de-ntuneric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Cu inversarea construcției) Ospătaseră puțintel, ș-acuma trupurile trudite ar fi cerut hodină; dar suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp; a izbucni. Deodată îmi lucește în minte minunatul vers al poetului. SADOVEANU, O. VII 210. În ochii lui Zaharia Duhu nu luci însă ascuțimea nici unei ironii. C. PETRESCU, A. 398. ♦ A se evidenția prin calități deosebite. (Poetic) Multe flori lucesc în lume. ALECSANDRI, P. A. 64. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: (rar) luce (EMINESCU, O. I 68).
lucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lucésc, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 să luceáscă
lucí vb., ind. prez. 3 pl. lucéște, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 sg. și pl. luceáscă
LUCÍ vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. v. lumina. 3. v. sclipi. 4. v. sclipi. 5. v. străluci.
lucí (lucésc, lucít), vb. – A străluci. – Mr. luțescu, luțire, istr. (rezluțescu). Lat. lucῑre, var. a lui lucĕre (Densusianu, Lr., 147; Pușcariu 988; Candrea-Dens., 1009; REW 5136); cf. prov., port. luzir, v. fr. luisir (fr. luire), sp. lucir. – Der. luciu, adj. (strălucitor; lustruit); luciu, s. n. (strălucire; sclipire; suprafață lustruită sau netedă) deverbal, a cărui întîlnire cu sl. lučĭ „lumină”, sb., cr., slov. luč „lumină” pare întîmplătoare; luceală, s. f. (înv., luciu); lucioară, s. f. (varietate de pere); lucios, adj. (lucitor, strălucitor, neted); lucitor, adj. (strălucitor). – Der. neol. lucid, adj., din fr. lucide; luciditate, s. f., din fr. lucidité; translucid, adj., din fr. translucide; luciolă, s. f. (licurici), din it. lucciola, împrumut literar al romantismului, fără circulație reală. – Cf. lucoare, lumină, străluci, luced.
A LUCÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanația unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire
lucì v 1. a lumina (vorbind mai ales de soare); 2. a străluci. [Lat. LUCESCERE].
lucésc v. intr. (lat. lûcesco, lûcire îld. lûcére, d. lux, lûcis, lumină, rudă cu vgr. leukós, alb. și got. liuhath, germ. licht, lumină; pv. pg. luzir, vfr. luisir, nfr. luire, sp. lucir. V. strălucesc, lumină). Strălucesc, am splendoare: auru, diamantu, scînteĭa, focu lucește.
LUCI vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. a bate, a lumina, a străluci. (Luna ~ în fereastră.) 3. a clipi, a licări, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 4. a licări, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.) 5. a scînteia, a sclipi, a sticli, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)
LUCI- „lumină”. ◊ L. lux, lucis „lumină” > fr. luci-, engl. id. > rom. luci-. □ ~fil (v. -fil1), adj., (despre animale) care iubește lumina; ~fug (v. -fug), adj., (despre animale acvatice) care fuge de lumină.

luci dex

Intrare: luci
luci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: luci (pref.)
luci pref.