LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., sb. lubenica.

LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. și: lubeníță] – Din bg., scr. lubenica.

LÚBENIȚĂ, lubenițe, s. f. (Transilv., Olt.) Pepene verde.

lúbeniță (reg.) s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe

lúbeniță s. f., g.-d. art. lúbeniței; pl. lúbenițe

LÚBENIȚĂ s. v. pepene.

lúbeniță (lúbenițe), s. f. – Pepene verde (Cucurbita citrullus). – Megl. l’ubiniță. Sl. (sb., bg., cr., slov.) lubenica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 177; Conev 44).

lubeniță f. Tr. și Oltenia, pepene verde. [Serb. LUBENIȚA].

pepene m. 1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți: pepene galben sau zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă (Cucumis melo) și pepene verde, numit încă harbuz (Mold.) și lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă (Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul; 2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].

lúbeniță f., pl. e (sîrb. lubènica, bg. lubenica, lĭubenica, lobe-, le- și li-. V. lubă și lubene). Olt. Ban. Trans. Pepene verde, harbuz. Ĭal. Lubene. – În Ban. Trans. și lébeniță, harbuz.

pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietpțĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva dun pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).

lubeniță s. v. PEPENE.