LÚȘCĂ s. v. narcisă.

lúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. rus. *lučka, dim. d. lukŭ, ceapă, care vine d. vgerm. *luk, ngerm. lauch, praz). Bălușcă, o plantă liliacee cu care țărancele (Suceava) văpsesc oŭăle în galben (ornithogálum). Pl. Omătuțe.

lușcă s. v. NARCISĂ.

lușce s. pl. v. GHIOCEI-MARI.

lúșcă, s.f. – 1. (bot.) Floare de primăvară, asemănătoare cu ghiocelul (Leucojum vernum); ghiocei bogați, luște, lușcuțe (Borza, 1968: 99). 2. (cu val. adjectivală) Oaie cu lâna albă (Latiș, 1993). – Et. nec. (MDA); din vsl., rus. lučka, dim. din lukǔ „ceapă” < vgerm. *luk, ngerm. lauch „praz” (Scriban).

lúșcă, s.f. – 1. (bot.) Floare de primăvară, asemănătoare cu ghiocelul (Leucojum vernum); ghiocei bogați, luște, lușcuțe (Borza 1968: 99). 2. (adj.) Oaie cu lâna albă (Latiș 1993). – Et. nec. (MDA).

ORNITHOGALUM L., LUȘCĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa, Asia și Africa, pînă la 105 specii, erbacee, vivace, bulboase. Flori (perigon cu 6 foliole libere) mari, parfumate, verzi pe dinafară, albe în interior, după înflorire devin în întregime albe, pedunculate, dispuse în formă de racem terminal. Frunze liniare, întregi, canaliculate. Bulb alb, piriform. Fruct, capsulă.