logos definitie

2 intrări

18 definiții pentru logos

LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității, cuvântul divin. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.
LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Azi, mai ales ironic) Cuvîntare, discurs. Părea muncit de gîndul să rostească un logos. MACEDONSKI, O. III 10. [Soleanu] ține logosul ce urmează așa de potrivit cu împrejurarea, ca și discursurile... rostite de Don Quichotte. GHEREA, ST. CR. I 269. 2. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Legea universală a lumii, legea existenței, cauzalitatea generală.
lógos s. n., pl. lógosuri
lógos s. n., pl. lógosuri
LÓGOS s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs.
LÓGOȘ adj. v. liliput, liliputan, pitic.
LÓGOS s.n. 1. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Principiul ultim al lumii, al existenței. 2. (Astăzi ironic) Cuvântare, discurs. [< gr. logos].
LÓGOS s. n. 1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane. 2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator. (< gr., fr. logos)
lógos (lógosuri), s. n. – Discurs, predică. Ngr. λόγος (Gáldi 206). Sec. XVIII, azi ironic.
lógoș (lógoșă), adj. – Foarte mic, pitic. Origine necunoscută. Sec. XVII, înv.Der. logoși, vb. (înv., a micșora).
LÓGOS ~uri n. 1) (în filozofia antică) Lege universală a dezvoltării lumii; legea existenței. 2) iron. Expunere oratorică în fața unui public; discurs; cuvântare. /<ngr. logos, fr. logos
logos n. (ironic) discurs. [Gr. mod.].
lógos n., pl. urĭ (ngr. și vgr. lógos). Vechĭ. Azĭ. Iron. Discurs.
logos s. v. ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DISCURS.
logoș adj. v. LILIPUT. LILIPUTAN. PITIC.
LÓGOS (cuv. gr.) s. n. 1. (FILOZ.) Una dintre noțiunile fundamentale ale filozofiei grecești antice. Termen introdus de Heraclit din Efes cu sensul de ordine necesară, proprie deopotrivă Cosmosului și gândirii omenești în forma ei superioară. Ulterior, i s-au atribuit sensuri diverse ca, de ex.: rațiune cosmică sau destin (stoicii), rațiune divină (Filon Iudeul), o ipostază a divinității, cuvânt divin (neoplatonismul și creștinismul), spirit și rațiune universală (idealiștii) ș.a. 2. (Ir. sau glumeț) Cuvântare, discurs.
lógos, logosuri s. n. 1. Termen folosit în filozofia antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 2. (În teologia creștină) Rațiunea sau sensul divin care subzistă în creaturi ca suport al existenței lor. ♦ Cuvântul lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul), a doua persoană a Sfintei Treimi, care a venit în lume întrupându-se, așa cum au anunțat prorocii Vechiului Testament, Dumnezeul-Fiul întrupat fiind Iisus Hristos. 3. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din fr. logos, gr. logos.

logos dex

Intrare: logos
logos substantiv neutru
Intrare: logoș
logoș