logic definitie

16 definiții pentru logic

LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.
LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.
LÓGIC, -Ă, logici, -e, adj. Conform, potrivit cu regulile logicii, de acord cu logica. Versurile... sînt frumoase, imaginele logice, înlănțuirea ideilor logică. MACEDONSKI, O. I 83. Critica bună... trebuie să fie logică. RUSSO, S. 5. ◊ (Adverbial) Se forța... să argumenteze strîns și logic întreg procesul și apărarea de care avea nevoie. BART, S. M. 77. ◊ Cap logic = minte care gîndește în mod logic, în conformitate cu regulile logicii. Sînt fericit și nici o grijă n-am... Dac-aș fi fost și eu un cap mai logic, De mult din capitală mă mutam. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 126.
lógic adj. m., pl. lógici; f. lógică, pl. lógice
lógic adj. m., pl. lógici; f. sg. lógică, pl. lógice
LÓGIC adj., adv. 1. adj. rațional. (Judecată ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine și ~ vorbește; vorbire ~.) 3. adj. v. fundamentat.
OPERATOR LÓGIC s. (LOG.) conector, functor.
Logic ≠ absurd, alogic, nelogic, ilogic
LÓGIC, -Ă adj. 1. Conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. (Fiz.) Circuit logic = circuit folosit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. [Cf. fr. logique].
LÓGIC, -Ă I. adj. 1. conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. 3. (inform.) schemă ~ă = reprezentare grafică a unui algoritm în vederea programării; logigramă. II. s. f. 1. știință a demonstrației care studiază formele și legile gândirii, ale raționării corecte. ♦ ~ simbolică (sau matematică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logico-matematic; logistică; ă științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gândire justă, raționament corect, temeinic. 3. cerință firească, temei, rațiune. (< fr. logique)
LÓGIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial Care ține de logică; propriu logicii; rațional. /<fr. logique
logic a. conform logicei.
*lógic, -ă adj. (vgr. logikós, d. lógos, cuvînt, rațiune). Conform logiciĭ: raționament logic. S. m. și f. Persoană care știe logica saŭ care raționează cu metodă (logician). S. f., pl. ĭ, e. Știința de a raționa bine: Aristotele a formulat principiile logiciĭ. Carte care cuprinde această știință: logica luĭ Aristotele. Dispozițiunea de a raționa bine: logica naturală. Raționament, metodă: această carte n’are logică. Fig. Mod particular de a judeca, de a raționa: logica luĭ e „scoală-te tu ca să șed eŭ”. Adv. În mod logic: a vorbi logic.
LOGIC adj., adv. 1. adj. rațional. (Judecată ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine și ~ vorbește; vorbire ~.) 3. adj. fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~.)
OPERATOR LOGIC s. (LOG.) functor.
LÓGIC, -Ă adj. (cf. fr. logique): în sintagmele ordine logică și subiect logic (v.).

logic dex

Intrare: logic
logic adjectiv