LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

LOCUTÓR, locutori, s. m. (Lingv.) Vorbitor. – Din fr. locuteur.

*locutór s. m., pl. locutóri

locutór s. m., pl. locutóri

LOCUTÓR s. v. vorbitor.

LOCUTÓR s.m. (Lingv.) Vorbitor (al unei limbi). ♦ Persoană care formulează un enunț. [< fr. locuteur].

LOCUTÓR s. m. cel care vorbește cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. (< fr. locuteur)

LOCUTÓR s. m. (< fr. locuteur, it. locutore): cel care vorbește cu cineva (vorbitorul); cel care pune întrebări interlocutorului, participând la o discuție; cel care emite o comunicare destinată cuiva de față (emițătorul). L. este reprezentantul persoanei I gramaticale (v. și interlocutór).