Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru locui

LOCU├Ź, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-╚Öi avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuin╚Ťa undeva; a sta, a ╚Öedea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (├Änv.) A a╚Öeza pe cineva ├«ntr-un loc; a stabili, a coloniza. ÔÇô Din magh. lakni (dup─â loc).
LOCU├Ź, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-╚Öi avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuin╚Ťa undeva; a sta, a ╚Öedea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (├Änv.) A a╚Öeza pe cineva ├«ntr-un loc; a stabili, a coloniza. ÔÇô Din magh. lakni (dup─â loc).
LOCU├Ź, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-╚Öi avea domiciliul, a fi stabilit cu locuin╚Ťa undeva. V. sta, ╚Öedea. Cu Haralambie Oan╚Ť─â se considera prieten. Locuiesc pe aceea╚Öi strad─â. SAHIA, N. 95. Locuiam ├«ntr-un sat de pe malul st├«ng al Buz─âului. ODOBESCU, S. III 22. Acum ╚Öi locuiau ├«mpreun─â. NEGRUZZI, S. I 47. ÔŚŐ Tranz. (Rar) Am putea locui lumea satelor. EMINESCU, N. 33. El locuie╚Öte un m─âre╚Ť palat de var─â. ALECSANDRI, P. III 83. 2. Tranz. (├Änvechit) A a╚Öeza pe cineva ├«ntr-un loc; a coloniza. Drumul mare este prin mijlocul a c├«teva sate de unguri, adu╚Öi ╚Öi locui╚Ťi aice de domnii rom├«ni. NEGRUZZI, S. I 193. ÔŚŐ Refl. Multe familii bogate ce se locuiser─â ├«n ╚Ťar─â, pribegir─â. NEGRUZZI, S. I 144.
locu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. locui├ęsc, imperf. 3 sg. locui├í; conj. prez. 3 s─â locui├ísc─â
locu├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. locui├ęsc, imperf. 3 sg. locui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. locui├ísc─â
LOCU├Ź vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ╚Öedea, (pop.) a h─âl─âdui, a s─âl─â╚Ölui, (├«nv. ╚Öi reg.) a b─âciui, (reg.) a s─âl─â╚Öi, (├«nv.) a s─âl─â╚Öui. (Mama a ~ o vreme la Bac─âu.) 2. v. popula.
LOCU├Ź vb. v. coloniza, d─âinui, dura, exista, fi, men╚Ťine, p─âstra, perpetua, persista, r─âm├óne, tr─âi, ╚Ťine, vie╚Ťui.
locu├ş (locui├ęsc, locu├şt), vb. ÔÇô A tr─âi, a avea re╚Öedin╚Ťa. ÔÇô Var. l─âcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; G├íldi, Dict., 93). Rezultatul normal, l─âcui, azi ├«nv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai ├«n acte de provenin╚Ť─â rom├ón─â, ╚Öi ├«n bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. loca╚Ö (var. l─âca╚Ö), s. n. (locuin╚Ť─â), din mag. lak├ís; locuin╚Ť─â, s. f. (cas─â de locuit), cu suf. -in╚Ť─â; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a tr─âi ├«mpreun─â), format dup─â fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuv├«nt for╚Ťat de regimul comunist.
A LOCU├Ź ~i├ęsc 1. intranz. A fi a╚Öezat cu traiul (undeva); a tr─âi. 2. tranz. ├«nv.A instala cu traiul (├«ntr-un loc nou). /<ung. lakni
l─âcu├Č (locu├Č) v. a ╚Öedea ├«ntrÔÇÖun loc, a tr─âi undeva. [Ung. LAKN, forma literar─â locui a fost modelat─â dup─â loc, cu care n├íre de a face].
locu├Č v. a ╚Öedea ├«ntrÔÇÖun loc, a tr─âi undeva. [V. l─âcu├Č].
1) l─âcu─ş├ęsc (vech─ş) ╚Öi locu─ş├ęsc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locu─şesc supt infl. lu─ş loc). ╚śed, ├«s stabilit ├«ntrÔÇÖun loc: a locui ├«ntrÔÇÖo cas─â, ├«ntrÔÇÖun ora╚Ö, la ╚Ťar─â. V. tr. Barbari─ş locu─şa┼ş odinioar─â Dacia.
locu─ş├ęsc, V. l─âcu─şesc 1.
locui vb. v. COLONIZA. DĂINUI. DURA. EXISTA. FI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. RĂMÎNE. TRĂI. ȚINE. VIEȚUI.
LOCUI vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. a popula. (Tribul ~ în nordul regiunii.)

Locui dex online | sinonim

Locui definitie

Intrare: locui
locui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a