LOCOMÓȚIE s. f. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul. 2. Funcție a organismelor vii care constă dintr-un complex de mișcări realizate prin mecanisme și organe speciale, datorită căreia animalele și omul se deplasează activ în spațiu. [Var.: locomoțiúne s. f.] – Din fr. locomotion.

LOCOMOȚIÚNE s. f. v. locomoție.

LOCOMÓȚIE s. f. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul. 2. Funcțiune a organismelor vii care constă dintr-un complex de mișcări realizate prin mecanisme și organe speciale, datorită căreia animalele și omul se deplasează activ în spațiu. [Var.: locomoțiúne s. f.] – Din fr. locomotion.

LOCOMOȚIÚNE s. f. v. locomoție.

LOCOMÓȚIE s. f. Mișcare prin care cineva se mută dintr-un loc într-altul. Mijloace de locomoție. – Variantă: locomoțiúne (pronunțat -ți-u-) (ODOBESCU, S. III 190) s. f.

LOCOMOȚIÚNE s. f. v. locomoție.

locomóție (-ți-e) s. f., art. locomóția (-ți-a), g.-d. locomóții, art. locomóției

locomóție s. f. (sil. -ți-e), art. locomóția (sil. -ți-a), g.-d. art. locomóții, art. locomóției[1]

LOCOMÓȚIE s. (FIZIOL.) deplasare. (Organe de ~.)[1]

LOCOMÓȚIE s.f. Mișcare, deplasare dintr-un loc într-altul. [Gen. -iei, var. locomoțiune s.f. / cf. fr. locomotion, cf. lat. locus – loc, motio – mișcare].

LOCOMOȚIÚNE s.f. v. locomoție.

LOCOMÓȚIE s. f. mișcare, deplasare dintr-un loc într-altul. (< fr. locomotion)

LOCOMÓȚIE f. 1) Mișcare dintr-un loc în altul. 2) Funcție a organismelor vii care asigură deplasarea lor în spațiu. [G.-D. locomoției] /<fr. locomotion[1]

locomoți(un)e f. putere de a se mișca dintr’un loc într’altul.

*locomoțiúne f. (d. locomotor). Acțiunea de a te mișca dintr’un loc într’altu: locomoțiunea a devenit mult maĭ rapidă de la înființarea căilor ferate.

LOCOMOȚIE s. (FIZIOL.) deplasare. (Organe de ~.)