locațiune definitie

16 definiții pentru locațiune

LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.; în sintagma) Contract de locațiune = Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. 3. Un loc anume, precis determinat. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis, engl. location.[1]
LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.
LOCÁȚIE, locații, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosință temporară. ◊ Taxă de locație = taxă care se plătește drept sancțiune în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure și să asigure celeilalte părți folosința unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locațiúne s. f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.
LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.
LOCÁȚIE, locații, s. f. Luare în folosință, angajare pentru un timp determinat în anumite condiții; închiriere. ♦ Chirie plătită pentru un lucru luat în folosință. – Variantă: locațiúne (pronunțat -ți-u-) s. f.
LOCAȚIÚNE s. f. v. locație.
locáție (-ți-e) s. f., art. locáția (-ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (-ți-i-)
locáție s. f. (sil. -ți-e), art. locáția (sil. -ți-a), g.-d. art. locáției; pl. locáții, art. locáțiile (sil. -ți-i-)
LOCÁȚIE s. 1. v. închiriere. 2. v. chirie.
LOCÁȚIE s.f. 1. (Jur.) Luare în folosință pentru un timp determinat și în anumite condiții; formă de contract de închiriere. 2. Taxă plătită pentru un lucru luat în folosință; chirie. ◊ Taxă de locație = sancțiune bănească în caz de depășire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 3. (Mar.) Determinare a poziției unei nave în larg. [Var. locațiune s.f. / cf. fr. location, lat. locatio].
LOCAȚIÚNE s.f. v. locație.
LOCÁȚIE, locáții, s. f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru un lucru luat în folosință. ◊ Taxă de ~ = sancțiune bănească în caz de depășire a termenului de încărcare sau descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. Determinare a poziției unei nave în larg. 3. (Inform.) ~ de memorie = zonă a memoriei unui calculator electronic al cărei conținut poate fi folosit în timpul rulării unui program. 4. (Jur.) Contract prin care una dintre părți se obligă să procure celeilalte, în schimbul unei anumite sume, folosința unui lucru pentru un timp determinat. (cf. fr. location, lat. locatio)
LOCÁȚIE ~i f. 1) Situație de luare sau de dare în chirie; închiriere. 2) Sumă plătită la intervale regulate pentru închirierea unui apartament sau a unui obiect; taxă de închiriere. 3) jur. Contract de închiriere. 4): Taxă de ~ sumă plătită, ca sancțiune, pentru depășirea termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor sau a autovehiculelor. [G.-D. locației; Sil. -ți-e] /<fr. location, lat. locatio, ~onis
locați(un)e f. 1. dare sau luare cu chirie: locațiunea unei case; 2. prețul chiriei: a-și plăti locațiunea.
*locațiúne f. (lat. locátio, -ónis. V. aloc, relocațiune). Jur. Acțiunea de a închiria (dînd saŭ luînd). Chirie, prețu închirieriĭ: a plăti locațiunea. – Și -áție.
LOCAȚIE s. 1. închiriere, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, unei nave.) 2. (concr.) chirie, (înv. și reg.) năiem, năimeală, simbrie, (Transilv.) tapșă. (Plătește ~ pentru casă.)

locațiune dex

Intrare: locație
locațiune
locație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e