LĂCÁȘ s. n. v. locaș.

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LĂCÁȘ s. n. v. locaș.

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LĂCÁȘ s. n. v. locaș.

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. Loc în care cineva își are adăpostul sau locuința; încăpere, așezare, casă. Nimeni n-a afla locașul unde ea s-ascunde tainic. EMINESCU. O. I 83. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpînd locaș al său, E verde și frumoasă sau veștejește, moare Sub dintele lui rău? BOLINTINEANU, O. 192. La fagul Mihului, Locașul voinicului. ALECSANDRI, P. P. 208. ◊ (Bis.) Locaș sfînt = clădire dedicată cultului; biserică, mănăstire. Eu m-oi face Un mic dăscălaș La cel sfînt locaș. ALECSANDRI, P. P. 9. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic pentru a fi ocupat de altă piesă sau de alt sistem tehnic. Șanțurile dintr-un piston formează locașurile segmenților. – Variantă: lăcáș (GOGA, C. P. 69, VLAHUȚĂ, O. A. 51, ALECSANDRI, P. I 198, ALEXANDRESCU, P. 134) s. n.

!lăcáș/locáș2 (așezământ) s. n., pl. lăcáșuri/locáșuri

locáș1 (gol într-o piesă) s. n., pl. locáșuri

locáș2 (așezământ) v. lăcáș

locáș s. n., pl. locáșuri

LOCÁȘ s. v. clește.

LOCÁȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

LOCÁȘ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuință. ◊ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás

lăcaș n. locuință (cu o nuanță de solemnitate): lăcașuri sfinte. [Ung. LAKÁS], V. locaș.

locaș n. V. lăcaș: locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar AL. [Grafie modernă, pentru lăcaș, sub influența lui loc].

lăcáș (vechĭ) și locáș (azĭ poetic) n., pl. urĭ și e (ung. lakas. Locaș supt infl. luĭ loc). Loc, locuință: biserica e locașu luĭ Dumnezeŭ, munțiĭ îs locașu vulturilor.

locáș, V. lăcaș.

LOCAȘ s. (TEHN.) capră, clește, matcă, plăsele (pl.). (~ dulgherului.)

locaș s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.