lobul definitie

24 definiții pentru lobul

LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob1; lob1 mic. – Din fr. lobule.
LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
LOBÚL, lobuli, s. m. Subdiviziune anatomică și funcțională a unui lob1; lob1 mic. – Din fr. lobule.
LOB, lobi, s. m. 1. Parte proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.), despărțită de rest prin cute adînci... Lob hepatic. ▭ Lobul frontal se găsește în partea anterioară a emisferelor cerebrale. ANATOMIA 203. ♦ Partea inferioară (rotunjită, moale și cărnoasă) a urechii. Obrazu-i era ras, afară de două fîșii înguste de păr castaniu sub lobii urechilor. SADOVEANU, A. L. 6. 2. Fiecare din părțile ieșite în afară ale unei frunze, ale unei petale sau ale unei sepale, care are crestături adînci pe margine. La frunze, lobii sînt dispuși penat sau palmat. ▭ În stînga o ușă lucrată, de stejar, cu o mică lucarnă de privit intrarea, în dreapta, pe lobul stîng al trifoiului, pieziș, o fereastră mare. CAMIL PETRESCU, T. II 223.
LOBÚL, lobuli, s. m. Lob mic. Grupele de celule hepatice care alcătuiesc lobulii hepatici. ANATOMIA 103.
lob1 (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi
lob2 (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi
lobúl s. m., pl. lobúli
lob (anat., arhit., geogr.) s. m., pl. lobi
lob (sport) s. n., pl. lóburi
lobúl s. m., pl. lobúli
LOB s.m. 1. Parte rotunjită și proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de construcție în forma unui arc de cerc. 2. Porțiune de albie, luncă sau terasă cuprinsă în bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau o sepală. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].
LOB s.n. Lovitură la crichet și tenis, executată orientând planul rachetei în sus spre a imprima mingii o traiectorie ascendentă, înaltă. [Pl. -buri. / < engl., fr. lob].
LOBÚL s.m. Lob mic. ♦ Subdiviziune a unui lob. [Pl. -li. / < fr. lobule, lat. lobulus].
LOB1 s. m. 1. porțiune rotunjită și proeminentă a unui organ anatomic (creier, plămâni, ficat). ◊ partea inferioară a pavilionului urechii. 2. element de construcție în forma unui arc de cerc. 3. porțiune buclată a unui meandru. 4. fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau sepală. (< fr. lobe)
LOB2 s. n. lovitură, în sus, la crichet și tenis, executată cât mai înalt (peste jucătorul care se află într-o poziție mai avansată) și cât mai spre fundul terenului. (< engl., fr. lob)
LOBÚL s. m. 1. lob mic. 2. diviziune a unui lob. (< fr. lobule, lat. lobulus)
LOB ~i m. 1) Porțiune anatomică și funcțională a unui organ (creier, plămâni etc.) delimitată prin fisuri sau cute adânci. 2) Partea inferioară a urechii externe la om. 3) Fiecare dintre părțile proeminente și rotunjite ale unei frunze, petale sau sepale, despărțite una de alta prin crestături adânci. /<fr. lobe
lob m. 1. Anat. diviziune rotunjită a unui organ: lobii creierilor; lobul urechii, capătul ei de jos; 2. Bot. tăieturi largi și rotunjite ale unor frunze.
*lob m. și n., pl. urĭ (vgr. lobós, păstare, partea de jos a urechiĭ, d. lépo, curăț, jupuĭesc). Anat. Parte rătunzită și proeminentă a vre-unuĭ organ: lobiĭ creĭeruluĭ, plămînilor, ficatuluĭ, uneĭ frunze. Lobu urechiĭ, partea de jos de care se atîrnă cerceiĭ. Arh. Parte de cerc întrebuințată ca ornament la arcade ș. a.
*lóbul n., pl. e (d. lob cu suf. de dim. lat.). Lob mic.

lobul dex

Intrare: lob (s.m.)
lob 1 pl. -i substantiv masculin
lob 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: lob (sport)
lob 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: lobul
lobul substantiv masculin