LÓBDĂ s. f. v. lodbă.

LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

LÓBDĂ s. f. v. lodbă.

LÓDBĂ, lodbe, s. f. (Reg.) Bucată lungă de lemn, despicată dintr-un trunchi de copac; scândură groasă făcută din despicătura unui trunchi, cioplită numai cu securea. [Var.: lóbdă s. f.] – Din ucr. lodva.

LÓBDĂ, lobde, s. f. (Regional) Bucată de lemn lungă de 1-2 m despicată cu toporul dintr-un trunchi de copac; scîndură groasă făcută din despicătura unui trunchi și cioplită numai cu securea. Boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. SADOVEANU, O. III 448. – Variantă: lódbă (CREANGĂ, A. 82) s. f.

LÓDBĂ s. f. v. lobdă.

lóbdă v. lódbă

lódbă/lóbdă (reg.) s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

lóbdă v. lodbă

lódbă/lóbdă s. f., g.-d. art. lódbei/lóbdei; pl. lódbe/lóbde

LÓDBĂ s. (reg.) toblă. (~ despicată dintr-un stejar.)

lódbă (lódbe), s. f. – Lemn, trunchi de copac, lemn brut. – Var. loadbă, lodbă, lodvă. Rut. lodva (Tiktin; Scriban; Candrea). Este mai puțin sigură legătura cu pol. łupka „butuc” (Cihac, II, 175).

lodbă f. pl. Mold. despicături mari de lemne: un car încărcat cu lodbe de fag CR. [Rut. LODVA, scândură lată].

lóbdă, V. lodbă.

lódbă și lózbă f., pl. e (rut. lódva. V. și lobă și cp. cu bujlă, d. vsl. *bydlo). Est. Despicătură dintr’un buștean (ca lemnele de foc lungĭ de un metru). – Și lobdă (Mold. Șez. 36, 11) și lodvă (Bucov. Rev. I. Crg. 5, 126). Și’n vest lozbă (Doĭna, 2-3, 44). V. fache, cărăveĭ.

LODBĂ s. (reg.) toblă. (~ despicată dintr-un stejar.)

lódbă, lodbe, s.f. – (reg.) 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lodbele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop, 1984: 47). 2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria, 2004-bis: 1.213). – Din ucr. lodva „scândură lată” (Scriban, Șăineanu; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

lódbă, -e, s.f. – 1. Scânduri late având lungimea de circa 2 m, obținute prin despicarea trunchiurilor de copaci cu ajutorul securii și a icurilor; lobdele se transportă cu carul până în sat; erau lăsate la uscat, în podul casei, timp de un an (Stoica, Pop 1984: 47). 2. Ster de lemn: „Se așază pe pământ o lodbă și să freacă pe ie o botă de alun” (Memoria 2004-bis: 1213), referitor la tehnica aprinderii focului viu. – Din ucr. lodva (Tiktin, Scriban, Candrea, MDA).