LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Despre fața omului) Vânăt, învinețit (de emoție, de frig, de oboseală). ♦ Fig. (Despre lumină) Slab, palid. – Din fr. livide, lat. lividus.

LIVÍD, -Ă, livizi, -de, adj. (Mai ales despre fața omului) Vînăt, învinețit (din cauza unei emoții, a oboselii, a bolii, a morții). Figurile noastre aveau o înfățișare lividă. C. PETRESCU, S. 238. Lividă era gușa curcanului, ca și cum un început de gangrenă ar fi pus stăpînire pe dînsa. ANGHEL, PR. 94. Livid la față, desfigurat, cu hainele rupte, se zbătea între patru gardiști. VLAHUȚĂ, O. A. 472.

livíd adj. m., pl. livízi; f. livídă, pl. livíde

livíd adj. m., pl. livízi; f. sg. livídă, pl. livíde

LIVÍD adj. învinețit, verde, vânăt. (~ la față de mânie.)

LIVÍD, -Ă adj. Palid, învinețit (la față). [< fr. livide, lat. lividus].

LIVÍD, -Ă adj. palid, învinețit la față. (< fr. livide, lat. lividus)

LIVÍD ~dă (~zi, ~de) 1) Care are fața palidă din cauza unor emoții negative, de oboseală sau de frig. 2) (despre lumină) Care este foarte slab; care abia licărește. /<fr. livide, lat. lividus

livid a. de coloare plumburie, albăstriu bătând în negru: față lividă.

*lívid, -ă adj. (lat. lividus). Galben verziŭ, vînăt: om cu fața lividă de foame.

LIVID adj. învinețit, verde, vînăt. (~ la față de mînie.)