LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau lituanienilor (1), privitor la Lituania ori la lituanieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba lituaniană. [Pr.: -ni-an] – Din fr. lituanien.

LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Lituaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Lituaniei sau populației ei, privitor la Lituania sau la populația ei. – Din fr. lituanien.

lituanián (-tu-a-ni-an) adj. m., s. m., pl. lituaniéni (-ni-eni); adj. f., s. f. lituaniánă, pl. lituaniéne

lituaniánă (limbă) (-tu-a-ni-a) s. f., g.-d. art. lituaniénei

lituanián s. m., adj. m. (sil. -tu-a-ni-an), pl. lituaniéni (sil. -ni-eni); f. sg. lituaniánă, g.-d. art. lituaniénei, pl. lituaniéne

lituaniánă (limba) s. f. (sil. -tu-a-ni-a-), g.-d. art. lituaniénei

LITUANIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Lituania. ◊ (s. f.) limbă baltică vorbită în Lituania. (< fr. lituanien)

LITUANIÁN1 ~ánă (~éni, ~éne) Care aparține Lituaniei sau populației ei; din Lituania. /<fr. lituanien

LITUANIÁN2 ~ánă (~éni, ~éne) m. și f. Persoană care aparține populației de bază a Lituaniei sau este originară din Lituania. /<fr. Lituanien

LITUANIÁNĂ s. f. (< fr. lituanien): limbă baltică vorbită de lituanieni, locuitori ai Lituaniei și de cei din diaspora (în Anglia, Canada, Argentina, Brazilia și Australia). Datorită unirii cu Polonia, limba lituaniană a făcut multe împrumuturi din polonă, iar datorită ocupației rusești, multe împrumuturi din limba rusă. Limba polonă a fost, prin tradiție, limba nobilimii și a burgheziei lituaniene, iar limba rusă, limba școlii și a relațiilor oficiale. Primele documente în lituaniană sunt niște traduceri de texte religioase din secolul al XVI-lea, scrise cu alfabet gotic. S-a constituit ca limbă literară abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu începutul mișcării naționale. Din bogatul folclor lituanian sunt cunoscute mai ales cântecele populare numite dainas („doine”). Cea mai importantă trăsătură a acestei limbi este conservatorismul său, fiind foarte apropiată de prototipul indo-european. Din această cauză a fost frecvent folosită în studiul comparativ al limbilor indo-europene. Sistemul gramatical al l. este însă deosebit de cel indo-european (mai ales în domeniul verbului). L. posedă trei grupuri de dialecte: de apus, de centru și de răsărit, de sud-est (pe baza celor din urmă s-a format limba literară lituaniană).