LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior solid al globului pământesc. – Din fr. lithosphère.

LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior solid al globului pământesc. – Din fr. lithosphère.

LITOSFÉRĂ s. f. Învelișul exterior pietros (format mai ales din silicați) al globului pămîntesc, constituind scoarța pămîntului.

!litosféră (-tos-fe-/-to-sfe-) s. f., g.-d. art. litosférei

litosféră s. f. (sil. mf. -sfe-), g.-d. art. litosférei

LITOSFÉRĂ s. (GEOL.) scoarță.

LITOSFÉRĂ s.f. Învelișul exterior, pietros, al globului terestru. [< fr. lithosphère, cf. gr. lithos – piatră, sphaira – sferă].

LITOSFÉRĂ s. f. înveliș exterior, solid, al globului terestru. (< fr. lithosphère)

LITOSFÉRĂ f. Înveliș extern solid de pe suprafața globului pământesc; scoarța terestră. [G.-D. litosferei; Sil. -to-sfe-] /<fr. lithosphere

LITOSFERĂ s. (GEOL.) scoarță.

litosferă, (engl.= față de conceptul clasic, în care l. cuprindea → crusta, în accepțiunea modernă, l. reprezintă geosfera de la periferia Terrei sau „coaja solidă” a Pământului, în care se diferențiază două pături separate prin discontinuitatea Moho: l. sup. sau crusta și l. inf. care include part. sup. (solidă) a mantalei sup. (→ str. B). Baza l. are o supr. foarte neregulată situându-se la adâncimea de 70 – 120 km, adică la supr. astenosferei. Constituția solidă a l. îi permite să reziste la stressurile de forfecare; l. suportă numai deformări elastice de anvergură, cu timp de relaxare foarte îndelungat, iar la stress reacționează casant. De aici concluzia că numai în l. pot avea loc cutremure de pământ. V. și Pământ.

LITOSFÉRĂ (< fr. {i}; {s} lito- + gr. sphaira „sferă”) s. f. Înveliș solid al globului terestru constituit din crustă și mantaua superioară, de grosime variabilă, între 70 km (sub oceane) și 150 km (sub continente). Datorită rigidității sale, undele seismice transversale se propagă cu viteză ridicată, astfel încât plăcile mobile din care este formată l. pot aluneca unele peste altele.

LITO- „piatră, bolovăniș, concrețiune”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. litho-, germ. id., engl. id., it. lito- > rom. lito-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză2), s. f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen de amoniți fosili din jurasic, cu cochilie evolută și larg ombilicată; ~clastie (v. -clastie), s. f., operație de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; ~clază (v. -clază), s. f., geoclază*; ~dendron (v. -dendron), s. m., gen de hexacoralieri cu specii răspîndite din triasic pînă în neozoic; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă nisip sau pietriș; ~fagie (v. -fagie), s. f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constînd în consumul de nisip sau de pietriș; ~fil (v. -fil1), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care se concentrează, de preferință, în litosferă. 2. (Despre pești) Care depune icrele pe un substrat pietros; ~gen (v. -gen1), adj., care produce calculi; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor de formare a rocilor sedimentare; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere și de multiplicare a textelor, figurilor, desenelor etc., prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; ~id (v. -id), adj., care are aparența pietrei; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș extern solid și pietros al globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe dure și pietroase; ~telmă (v. -telmă), s. f., apă adunată în scobiturile stîncilor calcaroase marine; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în litotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; ~xil (v. -xil), s. n., țesut lemnos fosilizat.