LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

LITORÁL, -Ă, (1) litoraluri, s. n., (2) litorali, -e, adj. 1. S. n. Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. 2. Adj. Care se află pe litoral (1), care formează litoralul, privitor la litoral; care se află (în apă) aproape de țărm. – Din fr. littoral, lat. litoralis.

LITORÁL s. n. Regiune situată de-a lungul mării; țărmul mării. Dominația bizantină mai este menținută numai în cîteva cetăți întărite de pe litoralul dalmatin (= dalmatic). ROSETTI, I. SL. 15.

litorál1 adj. m., pl. litoráli; f. litorálă, pl. litorále

litorál2 s. n., pl. litoráluri

litorál adj. m., pl. litoráli; f. sg. litorálă, pl. litorále

litorál s. n., pl. litoráluri

LITORÁL s. v. țărm.

LITORÁL s.n. Regiune situată de-a lungul țărmului mării; țărmul mării. // adj. Care aparține țărmului mării. ◊ Zonă litorală = a) zonă cuprinzând păturile de apă apropiate de țărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului sub apele marine (platoul continental); b) (biol.) zonă care cuprinde totalitatea ecosistemelor existente până la 200 m adâncime. [Pl. -luri, -le. / < fr. littoral, it. littorale < lat. litus – țărm].

LITORÁL, -Ă I. s. n. regiune situată de-a lungul țărmului mării. II. adj. care aparține țărmului mării. ◊ zonă ~ă = a) păturile de apă apropiate de țărm care acoperă platforma de prelungire a uscatului sub apele marine; b) totalitatea ecosistemelor existente până la 200 m adâncime. ◊ (despre plante) care crește pe țărmul mărilor sau lacurilor. (< fr. littoral, lat. littoralis)

LITORÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ține de țărmul mării sau al oceanului; propriu malului mării sau oceanului. /<fr. littoral, lat. littoralis

LITORÁL2 ~uri n. Fâșie de pământ situată de-a lungul țărmului unei mări sau al unui ocean. /<fr. littoral, lat. littoralis

litoral n. regiune ce se întinde de alungul mării: litoralul Adriaticei.

*litorál, -ă adj. (lat. littoralis, d. littus, littoris, mal, țărm). De la malu măriĭ: provinciĭ litorale. S. n., pl. e și urĭ. Regiunea de pe malu măriĭ: litoralu Balticiĭ e în general jos și nisipos.

LITORAL s. (GEOGR.) liman, mal, margine, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (~ Mării Negre.)

căsúță-litorál s. f. Casă special concepută pentru a fi utilizată pe litoral ◊ „În anul următor întreprinderea va introduce în fabricare noi tipuri de prefabricate, printre care căsuțe-litoral și cabane pentru brigăzile de mecanizatori.” R.l. 23 XI 66 p. 1 (din căsuță + [pentru] litoral)

litoral, domeniu ∼, (engl.= shoreline (litoral), environment, depth zone) zonă de legătură între dom. continental și baz. marin propriu-zis, situat în lungul liniei de țărm. În cadrul d.l. se disting: a) zona uscată (supraf.), în care se individualizează falezele de-a lungul țărmurilor înalte și plajele subaeriene; b) zona tidală (mediol.), acoperită periodic de ape datorită mișcărilor mareice; c) zona submersă, care rămâne permanent sub ape foarte puțin adânci și căreia îi corespund plajele umede. În d.l. este caracteristică o sedimentare detritică – grosieră sau fină – și uneori, în zonele temperate și calde, o sedimentare organogenă. V. și neritic.