LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii). Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura.

LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Creație artistică în care se reflectă realitățile vieții cu ajutorul limbii; arta cuvîntului. Ne interesează literatura care face pe om mai eroic, mai generos. SADOVEANU, E. 41. Din aceste scrisori [ale lui C. Negruzzi] putem cunoaște ideile lui despre limbă și literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 105. Fondul literaturii adevărate nu e de loc egoismul, ci altruismul cel mai larg. IONESCU-RION, C. 105. ◊ Expr. (Peiorativ) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. În preajma anului 1900, una din cele dintîi mari bucurii spirituale pe care le-am avut a fost contactul cu marea literatură rusească, devenită astăzi literatura clasică a popoarelor Uniunii Sovietice. SADOVEANU, E. 182. «Legendele patriotice» vor rămîne totdeauna în literatura națională și ele singure sînt de ajuns să facă din Bolintineanu un poet neuitat. DEMETRESCU, O. 163. Literatura noastră făcu pas de uriaș și astăzi se numără cu mîndrie între literaturile Europei. KOGĂLNICEANU, S. A. 38. Literatură populară = creație artistică literară apărută în sînul poporului, care, transmisă pe cale orală, devine dintr-o operă individuală la origine o creație colectivă. Literatură cultă = creație literară a unor autori cunoscuți, transmisă prin scris. [Miorița] se ridică prin arta ei fină și prin simțămîntuL ei pătrunzător așa de sus, încît, cu drept cuvînt ne putem întreba dacă i se poate găsi păreche in alte literaturi populare și dacă chiar literatura cultă, în infinitele-i variații, a realizat vreodată un mic poem așa de armonic și de artistic. SADOVEANU, E. 15. ♦ Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu. Lucrări valoroase din literatura muzicală. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. Își procurase literatură de specialitate și mi-a făcut o serie de observații extrem de juste. BARANGA, I. 160. ♦ Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie.

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

literatúră s. f., g.-d. art. literatúrii; pl. literatúri

LITERATÚRĂ s. 1. beletristică, litere (pl.), (înv.) scriitorie, (peior.) autorlâc. (Activează în domeniul ~ii.) 2. literatură de anticipație v. science-fiction; literatură populară = folclor; literatură științifico-fantastică v. science-fiction.

LITERATÚRĂ s. v. bibliografie.

LITERATÚRĂ s.f. 1. Formă de creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului. ◊ (Depr.) A face literatură = a părăsi domeniul faptelor reale, a trece la exagerări, la înflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. littérature, lat. literatura < littera – scriere].

LITERATÚRĂ s. f. 1. artă, creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului. ♦ (depr.) a face ~ = a părăsi domeniul faptelor reale, a trece la exagerări. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei țări, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. littérature, lat. literatura)

LITERATÚRĂ ~i f. 1) Creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba literară. * ~ populară creație artistică născută în sânul poporului și transmisă pe cale orală. ~ cultă creație literară a unor autori cunoscuți, transmisă prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei țări, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrări scrise referitor la o anumită problemă sau într-un anumit domeniu. ~ politică. ~ științifică. [G.-D. literaturii] /<fr. littérature, lat. litteratura

literatură f. 1. studiul poeziei, elocvenței; 2. cunoștința operelor literare: curs de literatură; 3. tot ce s’a scris într’o ramură de știință: literatură medicală; 4. totalitatea operelor (poezie, elocvență, istorie, roman și critică) produsă de scriitorii cei mari ai unei națiuni: literatura română; literatura populară, totalitatea plăsmuirilor minții omului din popor; ea poate fi: orală sau nescrisă (cântece, basme, descântece, ghicitori), de origină colectivă sau anonimă; și scrisă (cărți poporane), de origină individuală. V. folklor.

*literatúră f., pl. ĭ (lat. litteratura). Cultivarea arteĭ literare, ocupațiunea de a exprima sentimentu pin cuvinte așezate artistic: a face literatură (a scrie poeziĭ, romanțurĭ ș. a.). Studiu operelor literare, al arteĭ exprimate pin cuvinte: acest profesor face literatură (ține curs de literatură). Totalitatea operelor artistice scrise ale uneĭ națiunĭ (poezie, romanț, teatru, elocŭență, istorie, critică): literatura latină. Totalitatea cărților uneĭ științe: literatura medicală. Carte care tratează despre scriitoriĭ artiștĭ aĭ uneĭ națiunĭ și care maĭ exact se numește istorie a literaturiĭ. Literatura populară, producțiunile literare ale straturilor de jos ale unuĭ popor (engl. folklore); ĭa poate fi orală saŭ nescrisă, de origine colectivă saŭ anonimă, făcută inconscient de popor (cîntece, descîntece, ghicitorĭ, poveștĭ) și scrisă, de origine individuală.

LITERATURĂ s. 1. beletristică, litere (pl.), (înv.) scriitorie, (peior.) autorlîc. (Activează în domeniul ~.) 2. literatură populară = folclor. (Culegere de ~ din Oltenia.)

literatură s. v. BIBLIOGRAFIE.

LITERATURĂ. Subst. Literatură, arta cuvîntului, litere. Literatură populară, folclor, literatură orală, literatură anonimă; literatură scrisă, literatură cultă. Literatură beletristică, literatură artistică, beletristică. Literatură națională; literatură străină; literatură universală. Literatură veche; literatură antică; literatură clasică; literatură premodernă; literatură modernă; literatură contemporană. Literatură religioasă; literatură laică. Literatură științifico-fantastică; literatură didactică. Literatură pentru copii. Literatură epică; literatură lirică, lirică; literatură dramatică, dramaturgie, teatru. Proză; gen epic; poezie, gen liric; gen dramatic. Operă literară. Roman, povestire, nuvelă, nuveletă (rar), schiță; poveste; basm; snoavă. Poezie, poezioară (dim.), poezea (depr.), vers; poem, epopee, epos (livr.). Piesă, piesetă, scenetă; dramă; tragedie; tragicomedie, melodramă; comedie, comedioară (dim., depr.). Gen satiric; satiră; parodie. Teorie literară, teoria literaturii; critică literară, critică; istorie literară; estetică literară. Publicistică, ziaristică, jurnalistică, presă. Stilistică literară; poetică; retorică. Textologie. Bibliografie. Literat, om de litere, literator (înv.); scriitor, poet; prozator, romancier; povestitor; narator; nuvelist; dramaturg; scenarist; publicist, ziarist, jurnalist; redactor. Adj. Literar, artistic, beletristic, poetic; literaturizat, poetizat; epic; prozaic; romanesc; nuvelistic; liric; dramatic; tragic; melodramatic; satiric, comic, grotesc; publicistic, ziaristic, jurnalistic; stilistic; retoric. Vb. A literariza, a literaturiza; a poetiza; a crea, a scrie, a compune, a redacta. V. artă, artist, autor, cîntăreț, curente literare, dramaturgie, folclor, poezie, proză, teatru.

literatúră-documént s. f. Literatură cu caracter documentar ◊ „[...] a apărut cartea de «literatură-document» a unui apreciat profesionist.” Săpt. 22 III 74 p. 4. ◊ „Este vorba de o literatură-document, după afirmația autorului însuși, bazată pe întâmplări reale, în care doar numele personajelor au fost uneori schimbate.” R.lit. 18 IV 74 p. 9 (din literatură + document)

ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN (ASTRA), organizație culturală a românilor din Transilvania înființată la 23 oct. / 4 nov. 1861, la Sibiu. A avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea ASTRA, prin forma ei instituțională, periodic revăzută și imbunătățită a contribuit la îndrumarea și susținerea celor mai diverse manifestări ale vieții sociale, economice, cultural-științifice și artistice. A editat revistele: „Transilvania” și „Țara noastră”; a inițiat colecțiile: „Biblioteca populară”, „Biblioteca tineretului” și „Biblioteca profesiunilor industriale”; a înființat un muzeu etnografic și o editură. A tipărit „Enciclopedia română”, 3 vol. (1898-1904), coordonată de Corneliu Diaconovici. Prin structura ei organizatorică, împărțită din 1868, pe „desparțaminte”, ASTRA a primit printre membrii ei, alături de românii din Transilvania și reprezentanți din celelalte provincii românești. Primul președinte: episcopul Andrei Șaguna, urmat, de-a lungul anilor de: Vasile L. Popa, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca Șuluțiu, Andrei Bărseanu, Vasile Goldiș ș.a. Și-a încetat activitatea în 1946.

FOAIA SOCIETĂȚII PENTRU LITERATURĂ ȘI CULTURĂ ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA, revistă lunară apărută la Cernăuți (1865-1869), având drept scop popularizarea literaturii române în partea de nord a țării, aflată sub stăpânire austriacă. Colaboratori: I. Sbierea, V. Alecsandri, Gh. Hurmuzachi, T. Maiorescu, V. Burlă ș.a.

FOAIE PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, apărut cu intermitențe la Brașov între 2 iul. 1838 și 24 febr. 1865, sub conducerea lui Gh. Barițiu și a lui Iacob Mureșianu (singurul redactor din 1850). A susținut emanciparea culturală și politică a românilor. Colaborări din toate provinciile românești: V. Alecsandri, C. Bolliac, A. Mureșanu, I. Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, T. Cipariu, D. Bojinca ș.a.

LIMBĂ ȘI LITERATURĂ, revistă a Societății de Științe Filologice din România care apare, la București, anual (seria I: 1955-1957; 1960-1968; 1970); bianual (seria I: 1963-1965, seria a-II-a: 1975-1977); trimestrial (seria I: 1966-1969; seria a II-a: 1972-1974; 1978-). Colaboratori de ținută academică pe teme de istoria literaturii române, lingvistică și didactică modernă. Colaboratori: Perpessicius, T. Vianu, S. Cioculescu, Al. Graur, P. Haneș, I. Iordan, Al. Philippide, Al. Piru, D. Simonescu, O. Papadima, A. Marino, G.I. Tohăneanu, I. Rotaru, D. Micu, Mioara Avram, Luiza Seche ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ, revistă săptămânală a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Apare la Chișinău din 1954. Redactor-șef: N. Dabija. Printre primele publicații care au adoptat, după 1989, alfabetul latin. Colaboratori: Gr. Vieru, Leonida Lari, A. Păunescu, M. Cimpoi, I. Ungureanu, Galina Furdui, D. Matcovski ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ ROMÂNĂ, revistă lunară, apărută, cu intermitențe la București (1896-1910), sub direcția lui N. Petrașcu. A publicat literatură originală și eseuri. Colaboratori: G. Coșbuc, I.L. Caragiale, Șt.O. Iosif, D. Anghel, Duiliu Zamfirescu ș.a.