literare definitie

3 intrări

34 definiții pentru literare

LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.
LITERÁRE, literări, s. f. Acțiunea de a litera. – V. litera.
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.
LITERÁRE, literări, s. f. Acțiunea de a litera. – V. litera.
LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care se referă la literatură, care are legătură cu literatura, corespunzător cerințelor literaturii, în felul operelor de literatură. La Moscova și-au început activitatea literară Belinski și Dobroliubov. STANCU, U.R.S.S. 10. Întreaga sa critică: lingvistică, literară și socială [Negruzzi] a concentrat-o în Muza de la Burdujeni. IBRĂILEANU, SP. CR. 160. Povestea aceasta se tipări... mai mult ca să împle coloanele jurnalului, decît ca meritînd vreo însemnătate literară. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc., o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor. Limba literară nu diferă prin nimic esențial de vorbirea așa-zisă populară. IORDAN, L. R. 198. [Eminescu] constată că acei care au fost «unioniști» în politică au fost unioniști și-n limbă, adică partizani ai unei limbi literare făcută pe baza ambelor dialecte. IBRĂILEANU, Sp. CR. 166.
literár (care aparține literaturii) adj. m., pl. literári; f. literáră, pl. literáre
!literár-artístic adj. m., pl. literár-artístici; f. literár-artístică, pl. literár-artístice
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
literá vb. ind. prez. 1 sg. literéz, 3 sg. și pl. litereáză
literár (care aparține literaturii) adj. m., pl. literári; f. sg. literáră, pl. literáre
literár-artístic adj. n., f. sg. literár-artístică; pl. f. și n. literár-artístice
LITERÁR adj. 1. artistic, beletristic. (Opere științifice și opere ~.) 2. v. scriitoricesc.
LITERÁR, -Ă adj. 1. Referitor la literatură, de literatură, care corespunde normelor literaturii. 2. Care privește scrisul, cartea. [Cf. fr. littéraire].
LITERÁ vb. intr. (în telefonie) a pronunța nume străine (proprii) sau mai neobișnuite prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite. (< literă)
LITERÁR, -Ă adj. referitor la literatură, care corespunde normelor literaturii. ♦ limbă ~ă = aspectul cel mai îngrijit al limbii naționale, care se conformează tuturor normelor gramaticale fixate, folosit în scris și în vorbirea oamenilor instruiți. (< fr. littéraire, lat. litterarius)
LITERÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de literatură; propriu literaturii. ◊ Limbă ~ă forma cea mai aleasă, cea mai corectă a limbii unui popor. /<fr. littéraire, lat. litterarius
literar a. 1. ce ține de literatură: foaie literară; 2. care cultivă literele: lume literară; 3. îngrijit, elegant: formă literară; limbă literară, cea scrisă, în opozițiune cu cea vorbită.
*literár, -ă adj. (lat. litterarius). Care ține (se ocupă) de literatură: revistă, societate, lume literară. Cărturăresc (nu popular): cuvînt literar. Cĭoplit, cult, elegant: a expune într’o formă literară. Limba literară, limba cărturarilor, a celor culțĭ. Proprietate literară, drept de proprietate a unuĭ autor asupra operelor luĭ scrise orĭ compuse. Adv. În mod literar: a vorbi literar. Socotind după literă, după înț. pmt., ca: tetrapod, lit. „cu patru picĭoare”.
LITERAR adj. 1. artistic, beletristic. (Opere științifice și opere ~.) 2. scriitoricesc. (Breasla ~.)
literá vb. I (În telefonie) A pronunța nume străine sau mai neobișnuite prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii: S-Sanda, A-Ana, I-Ioana etc. ◊ „Să vă literez numele Saint-Exupéry.” (din literă + -a)
ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC, supliment săptămînal al ziarului „Adevărul”, apărut la București, între anii 1920 și 1939. Continuator al programului suplimentelor anterioare.
CAHIERS ROUMAINS D’ÉTUDES LITTÉRAIRES, revistă de critică, estetică, istorie literară și literatură comparată, publicată de Editura Univers, în limba franceză. Apare trimestrial, la București, din 1973.
CERCETĂRI LITERARE, publicație de istorie literară a seminarului de istoria literaturii române (epoca veche) de la Facultatea de Litere și Filozofie din București. A apărut anual, cu întreruperi, între 1934 și 1947, sub conducerea lui N. Cartojan.
CONVORBIRI LITERARE 1. Revistă fondată de Societatea „Junimea”. A apărut, cu o periodicitate variabilă, între 1867 și 1944, la Iași și (din 1885) la București. Directori: Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, Al. Tzigara-Samurcaș, I.E. Torouțiu. Dominată de personalitatea lui Titu Maiorescu, a exercitat o puternică influență modernizatoare asupra culturii și societății românești. 2. Revistă literară, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare lunar, la Iași, din 1970.
DACIA LITERARĂ, revistă apărută la Iași, în 1840 și în 1859, sub conducerea lui M. Kogălniceanu. Prima tribună literară românească de prestigiu, a influențat hotărâtor evoluția ulterioară a culturii românești, militând implicit pentru realizarea independenței, pentru unitatea culturală și națională. Din 1990 apare o serie nouă a revistei, tot la Iași.
GAZETĂ LITERARĂ v. România literară.
PAGINI LITERARE, revistă apărută la Turda, bilunar (1934-1937) și apoi lunar (1937-1943), destinată afirmării noilor talente transilvănene. Redactor: Teodor Murășanu. În paginile ei au fost publicați poeți ca: M. Beniuc, R. Stanca, E. Giurgiuca, reprezentativi pentru Transilvania, dar și I. Pillat, Al. T. Stamatiad, V. Voiculescu, V. Carianopol ș.a. Au mai colaborat cu proză și eseuri; V. Papilian, I. Agârbiceanu, I.I. Rusu, E. Cioran ș.a.
PREOCUPĂRI LITERARE, revistă a societății „Prietenii istorie literare”, apărută lunar, la București, de la 1 ian. 1936 până în oct.-nov. 1943 (din apr.-mai 1943 sub titlul „Kalende”), sub conducerea lui Petre V. Haneș, apoi a lui Vl. Streinu. Colaboratori: Ș. Ciuculescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Al. Philippide, T. Vianu.
REVISTA DE ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ, publicație a Institutului de istorie și Teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Apare la București din 1952, anual, din 1953 bianual, iar din 1957 trimestrial. A fost fondată și condusă, până în 1965, de G. Călinescu. Până în 1963 s-a numit „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”. La conducerea ei s-au mai aflat, succesiv, Al. Dima, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N. Florescu, Al. Săndulescu.
ROMÂNIA LITERARĂ 1. Publicație științifică, istorică și literară, apărută săptămânal la Iași (1 ian.-3 dec. 1855), sub conducerea lui V. Alecsandri. Colaboratori: A. Russo, D. Bolintineanu, D. Ralet, A. Donici, I. Ionescu de la Brad, Gr. Cobălcescu, M. Kogăniceanu, G. Sion ș.a. 2. Săptămânal de critică și informație literară, artistică și culturală, apărut la București (20 febr. 1932-6 ian. 1934), sub direcția lui Liviu Rebreanu. Colaboratori: G. Călinescu, M. Sebastian, A. Holban, C. Baltazar, Camil Petrescu, Em. Bucuța, E. Jebeleanu, P. Comarnescu, Ș. Cioculescu ș.a. 3. Săptămânal apărut la București (din 1968), editat de Uniunea Scriitorilor din România. Continuă „Gazeta literară” (18 mart.-19543 oct. 1968). Colaboratori: Geo Dumitrescu, George Ivașcu, V. Teodorescu, Constanța Buzea, V. Carianopol, I. Alexandru, A. Păunescu, T. George, I. Horea, M. Dinescu, R. Tudoran, M. Preda, A. Buzura, N. Breban, C. Baltag, Ș. Cioculescu, Z. Ornea, L. Raicu, G. Dimisianu, Magdalena Popescu, Al. Piru, N. Manolescu, E. Simion, L. Ulici, N. Balotă, M. Iorgulescu, V. Cristea, Al. Graur, D.R. Popescu, M. Cărtărescu ș.a. O serie nouă, începând din 4 febr. 1990 (director: N. Manolescu, director adjunct: G. Dimisianu, redactor șef: Alex Ștefănescu); apare sub egida Uniunii Scriitorilor și este editată de Fundația România literară cu sprijinul Fundației Anonimul. Colaborează scriitori importanți din toate generațiile: D. Deșliu, Fl. Iaru, P. Stoica, Șt. Aug. Doinaș, D. Tudoran, M. Ciobanu, C. Țoiu, E. Brumaru, T. Urian, M. Mihăieș, Gh. Grigurcu, D. Cristea-Enache, Rodica Zafiu, C. Teodorescu ș.a.
SALON LITERAR, publicație „modernistă” apărută la Arad, lunar (mart. 1925-mai 1926). Director: Al. Stamatiad. A avut colaboratori de prestigiu: E. Lovinescu, Perpessicius, A. Cotruș, T. Vianu, I. Minulescu, V. Bogrea, E. Bucuța ș.a.
LITERÁR, -Ă adj. (cf. fr. littéraire): în sintagmele cuvânt literar, exprimare literară, formă literară, latină literară, limbaj literar, limbă literară, stil literar, termen literar, text literar și vorbire literară (v.).

literare dex

Intrare: litera
litera verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: literare
literare
Intrare: literar
literar adjectiv