Dicționare ale limbii române

2 intrări

23 definiții pentru literă

LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. 4 Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.
LITERÁ, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. Înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera.
LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic în alfabetul unei limbi, corespunzînd în general unui sunet. V. slovă, buche. O masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. De voiam să cetesc, doi ochi frumoși se puneau dinaintea literelor. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ (Tipogr.) Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentînd în relief o literă, o cifră, un semn de punctuație etc. Literă de afiș = caracter tipografic foarte mare, folosit pentru tipărirea afișelor. 2. Fig. (Adesea în opoziție cu spirit) Înțelesul strict, formal al unui text. Litera legii. ▭ Vrei să te oprești la litera planului, închizînd astfel posibilitățile de dezvoltare și de lărgire a activității noastre. MIHALE, O. 18. Să nu se facă abateri nici din litera, nici din spiritul donațiunilor legale ce s-au făcut. ODOBESCU, S. II 39. ◊ Expr. Literă cu literă = în întregime, pînă în cele mai mici amănunte, din fir în păr, întocmai, aidoma. Totul se îndeplinise literă cu literă, cum au prevăzut planurile încă tuturor tăinuite. C. PETRESCU, R. DR. 249. (Despre un tratat, o lege, un act etc.) A rămîne (sau a deveni) literă moartă = a nu mai avea valoare, a nu mai găsi aplicare. 3. (Numai la pl.) Studiul literaturii; literatură. Întreprinsesem... a căuta în cercul literelor și al artelor imagine vînătorești. ODOBESCU, S. III 60. Alexandrescu și-a dat demisiunea [din armată] ca să se poată consacra cu totul literelor. GHICA, S. 662. ◊ Om de litere = persoană care studiază literatura sau care compune opere literare.
líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere
literá vb. ind. prez. 1 sg. literéz, 3 sg. și pl. litereáză
líteră s. f., g.-d. art. líterei; pl. lítere
LÍTERĂ s. 1. slovă, (pop. și fam.) buche, (reg.) râță. (~ele alfabetului.) 2. v. caracter. 3. literă mare v. majusculă; literă mică v. minusculă. 4. (la pl.) v. literatură.
LÍTERĂ s.f. 1. Semn grafic care corespunde în general unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (Fig.) Înțelesul strict formal al unui text. 3. (La pl.) Studiile umanistice, în special ale literaturii; operele literare. ◊ Om de litere = literat. [< lat. littera].
LITERÁ vb. intr. (în telefonie) a pronunța nume străine (proprii) sau mai neobișnuite prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite. (< literă)
LÍTERĂ s. f. 1. semn grafic care corespunde, în general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) înțelesul strict formal al unui text. ♦ ă legii = exact așa cum prevede legea; a rămâne ~ moartă = a rămâne fără nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; științele umaniste. ♦ om de ~e = literat. (< lat. littera)
líteră (lítere), s. f. – Slovă, buche. Lat. littera (sec. XIX). – Der. (din fr.) literal, adj.; literar, adj.; literat, s. m. (scriitor), din lat. litteratus; literator, s. m. (înv., scriitor), din lat. litterator; literatură, s. f.
LÍTERĂ ~e f. 1) Fiecare dintre semnele grafice care alcătuiesc un alfabet; buche. * ~ mare majusculă. ~ mică minusculă. 2) fig. Înțeles strict, formal al unui text. ~a legii.~ cu ~ în toate amănuntele; întocmai; exact. 3) la pl. Studii umanistice, în special filologice. Facultate de ~e. [G.-D. literei] /<lat. littera
literă f. 1. fiecare caracter al alfabetului: litere majuscule; 2. sens literal, în opozițiune cu sens figurat: litera ucide dar spiritul dă vieață; literă moartă, povață ce nu mai are valoare; 3. pl. literatură: a studia literele, om de litere.
*líteră f., pl. e (lat. littera și litera, it. léttera, fr. lettre, sp. letra). Semn, caracter al alfabetuluĭ, slovă: alfabetu latin are astăzĭ 26 de litere. Formă tipografică saŭ de mînă a acestor caractere: litere de mînă, de tipar, cursive, lapidare, latine, greceștĭ. Înțeles strîmt și literal: uĭte-te la spiritu legiĭ, nu la literă. Pl. O facultate a universitățiĭ și care cuprinde literatura, istoria, gramatica (filologia), elocŭența, poezia și, într’un înțeles maĭ larg, și filosofia. Om de litere, literat. Literă moartă, deciziune orĭ lege fără valoare.
LITERĂ s. 1. slovă, (pop. și fam.) buche, (reg.) rîță. (~ele alfabetului.) 2. caracter. (Scrie cu ~e gotice.) 3. (TIPOGR.) literă mare = capitală, majusculă, verzală; literă mică = minusculă. 4. (la pl.) beletristică, literatură, (înv.) scriitorie, (perior.) autorlîc. (Activează în domeniul ~.)
literá vb. I (În telefonie) A pronunța nume străine sau mai neobișnuite prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii: S-Sanda, A-Ana, I-Ioana etc. ◊ „Să vă literez numele Saint-Exupéry.” (din literă + -a)
REVISTA ROMÂNĂ PENTRU ȘTIINȚE, LITERE ȘI ARTE, publicație lunară, apărută la București (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alături de scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, medicină, economie, geologie, drept. Între colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobălcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Ștefănescu, P.S. Aurelian.
LÍTERĂ s. f. (< lat. littera): semn grafic care corespunde, în general, unui fonem al limbii și care face parte din alfabetul unei limbi. ◊ ~ aldínă: l. de tipar cu conturul mai plin, folosită la culegerea titlurilor, a subtitlurilor, a unor cuvinte-titlu etc. ◊ ~ cursívă: l. de tipar cu conturul subțire, aplecat spre dreapta, care imită scrisul de mână și este folosită la sublinieri în texte. ◊ ~ dreáptă: l. de tipar cu conturul subțire și drept (vertical). ◊ ~ minúsculă: l. mică, de dimensiune redusă față de cea de dimensiune obișnuită. ◊ ~ majúsculă: l. mare, de dimensiune ridicată față de cea de dimensiune obișnuită, folosită la scrierea numelor proprii, a cuvintelor de la începutul propoziției sau al titlurilor etc. I se spune și verzală (în limbajul tipografilor). ◊ ~ inițiálă: l. cu care începe orice cuvânt.
a vorbi citeț / cu litere de tipar expr. a vorbi clar / inteligibil.
mișcă-ți trei litere de aici! expr. (eufem., glum.) fă-mi loc!, pleacă!, șterge-o!
trei litere expr. (glum., eufem.) fund, șezut.

Literă dex online | sinonim

Literă definitie

Intrare: literă
literă substantiv feminin
Intrare: litera
litera verb grupa I conjugarea a II-a