lipsit definitie

2 intrări

24 definiții pentru lipsit

LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ți lipsește? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a dispărea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător. ◊ Expr. Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să... Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă. 4. Intranz. (Mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunța. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. Căruia îi lipsește, care nu are ceva; privat de... ◊ Lipsit (de mijloace) = sărac. – V. lipsi.
LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. I. Intranz. 1. A nu fi, a nu exista, a nu se afla. Văzînd că lipsește vasul, începu a se boci. ISPIRESCU, L. 30. Portretul părintelui său lipsește din părete. EMINESCU, N. 81. Pe cînd ne lipseau și cărți și tipografie. NEGRUZZI, S. I 3. ◊ (În construcții negative, accentuînd existența) A urmat între ei o luptă îndelungată în care nici cuțitele n-au lipsit. SADOVEANU, O. VI 385. Nu lipsea de la masă vin bun și veselie. CARAGIALE, O. III 62. ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Iubite Ghica, îți scriu pe scurt, căci vremea îmi lipsește. BĂLCESCU, la GHICA, A. 546. Îi lipsea lucrul cel mai trebuincios, adecă focul. DRĂGHICI, R. 69. 2. (Despre persoane) A nu fi de față, a nu se găsi într-un loc la un anumit moment; a absenta. Maică-sa are să lipsească o vreme destul de lungă, căci, ca totdeauna, are și alte treburi. SADOVEANU, B. 32. Grigore n-a lipsit, firește, de la marea serbare cum n-a lipsit nimeni. REBREANU, R. I 264. Era printre bunii școlari și nu lipsea de la clasă. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal. ALECSANDRI, T. I 134. ♦ (Întrebuințat mai des la imperativ, uneori determinat prin «din ochii mei», «din fața mea», «dinaintea mea», «de aici») A se da la o parte, a pleca, a dispărea, a fugi. Lipsește din ochii mei și să nu te mai prind pe aici. DUMITRIU, N. 48. Lipsiți din fața mea! a răcnit iar măria-sa Kira. SADOVEANU, D. P. 111. Haiti! lipsește dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa. CREANGĂ, O. A. 151. Lipsiți amîndouă... Să nu vă mai văd. ALECSANDRI, T. I 363. 3. (Uneori construit cu dativul) A mai trebui ceva, a fi incomplet, a fi lipsă. Mai lipsesc cîteva scînduri la gard. ▭ Te dedeseră afară pentru niște bani ce lipseau. ALECSANDRI, T. I 381. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», conj. «(ca) să») Lucru ce-i lipse de a veni în desăvîrșită mulțămire, era că nu pute să bage înlăuntrul ogrăzii și dobitoacile. DRĂGHICI, R. 100. ◊ Expr. Puțin (sau un fir de păr) lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cît pe-aci, aproape să. Ridicase securea să-l lovească; un fir de păr a lipsit că nu i-a despicat tidva. MIRONESCU, S. A. 59. Îl socotiră nebun și puțin a lipsit să-l închidă. NEGRUZZI, S. I 203. Puțin lipsi ca să îi pedepsească. GORJAN, H. I 123. Asta (sau atîta) (îi) mai lipsește, se zice în fața unei surprize neplăcute. A-i lipsi (cuiva) o doagă v. doagă. 4. (Întrebuințat mai ales în construcții negative) A se da în lături (de la ceva), a ezita, a pregeta. Kir Teodor hangiul n-a lipsit să le spuie în amănunt istoria. SADOVEANU, Z. C. 312. Dacă aflu, nu voi lipsi să vă comunic îndată. CARAGIALE, O. VII 161. ♦ (Franțuzism învechit) A omite, a uita, a se sustrage (de la ceva). Am lipsi tuturor credințelor noastre cerînd o asemenea măsură. ODOBESCU, S. III 347. Mai intîi, nu lipsesc a cerceta despre întregimea sănătății matale și a copiilor. ALECSANDRI, T. I 133. II. Refl. (Mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se dispensa de ceva, a se priva, a renunța. Nu-mi mai trebuie să-i mai întîlnesc; mă lipsesc. SADOVEANU, P. S. 30. Mă lipsesc de un așa odor. ISPIRESCU, L. 327. Să vă deprindeți a vă lipsi de lucrul ce ați iubi cît de mult. DRĂGHICI, R. 157. ♦ Tranz. (Urmat de obicei de determinări introduse prin prep. «de») A lua cuiva ceva necesar, a-l face să nu mai aibă ceva, a-l priva de ceva. Nu pot lipsi copiii de prezența mea. C. PETRESCU, C. V. 201. Moartea o lipsise și de tatăl său. NEGRUZZI, S. I 20. Nu mă lipsi de soru-ta. GORJAN, H. IV 176.
LIPSÍT, -Ă, lipsiți, -te, adj. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care este (sau a rămas) fără ceva, care nu mai dispune de ceva, nu are ceva. Aceste creste de piatră oricît de mare le-ar fi înălțimea și singurătatea, nu sînt cu totul lipsite de viață. BOGZA, C. O. 23. Simțea... că limba literară nu putea fi nici dialectală, dar nici lipsită de seva pămîntului. CĂLINESCU, E. 197. Am ascultat uimit peste douăzeci de strofe sonore, dar lipsite de sens și legătură. VLAHUȚĂ, O. A. II 100. Veniți, dragi păsări, înapoi – Veniți cu bine! De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. COȘBUC, P. I 90. ◊ Lipsit (de mijloace) = care nu are cu ce să se întrețină, sărac. ◊ Expr. A rămîne lipsit = a fi în pagubă, a se afla păgubit. Vra să zică acești neguțători străini au rămas lipsiți? SADOVEANU, D. P. 146. 2. (Învechit) Care nu e întreg la minte, căruia îi lipsește o doagă. Te furișăzi pe sub gardurile oamenilor?... Și faci sămne la ferestrele caselor? (Radu în parte): E lipsită! ALECSANDRI, T. I 357. ◊ (Substantivat) L-ai dat să-nvețe carte la un nebun și lipsit? PANN, P. V. II 8.
lipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 să lipseáscă; imper. 2 sg. lipséște
lipsí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lipsésc, imperf. 3 sg. lipseá; conj. prez. 3 sg. și pl. lipsească; imper. 2 sg. lipséște
LIPSÍ vb. 1. v. absenta. 2. (livr.) a frustra, a priva, (înv.) a slăbi, (fig.) a văduvi. (A ~ de un drept, de un bun.) 3. v. dispensa.
LIPSÍ vb. v. codi, dezerta, dispărea, ezita, fugi, pregeta, șovăi.
A lipsi ≠ a se afla
LÍPSI s.n. Dans modern în măsura de 6/4, apărut la Leipzig; melodia acestui dans. [< germ. Lipsi, cf. Lipsia – denumire latinizantă pentru Leipzig].
LÍPSI s. m. dans modern în măsura de 6/4, apărut la Leipzig; melodia corespunzătoare. (< germ. Lipsi, cf. Lipsia /Leipzig/)
lipsí (lipsésc, lipsít), vb.1. A nu fi, a nu se găsi. – 2. A suprima, a scoate. – 3. A absenta. – 4. A separa, a despărți. – 5. (Înv.) A se lăsa de. – 6. (Refl.) A părăsi, a renunța la, a se priva de. – Mr. lipsesc, lipsire. Gr. λείπω, aoristul ἔλειψα (Murnu 31; Meyer 247; Sandfeld 19), poate în parte prin intermediul sl. lipsati (cf. Miklosich, Etym. Wb., 170; Berneker 723) care este din sec. XIV (Mazon, Mélanges Vendryès, 266); cf. alb. lipsem, bg. lipsuvam. Sec. XVII. Der. lipsă, s. f. (carență; absență; necesitate), postverbal (după Roesler 571, din gr. λεĩψις); e dubletul lui lipsis, s. f. (lipsă, carență), sec. XVIII, înv., direct din ngr. λεĩψις (Gáldi 207); lipsit, adj. (nerod, prost); lipsință, s. f. (înv., lipsă); nelipsit, adj. (care se află pretutindeni). Miklosich, Bulg., 126 crede că bg. lipsuvam provine din rom., ceea ce nu e sigur.
A LIPSÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsă; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci când ar trebui să existe în mod normal. 3) A fi în cantitate insuficientă; a nu fi de ajuns. ◊ A-i ~ cuiva o doagă a nu fi în toate mințile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face să nu mai beneficieze de ceva inerent și necesar; a priva. /<ngr. lipso
lipsì v. 1. a fi lipsă: lipsește ceva; 2. a priva: era lipsit de ajutor 3. a fi absent: a lipsit trei luni; 4. a peri dinaintea ochilor: lipsește d’aci! 5. a renunța: mă lipsesc.
lipsit a. 1. care simte lipsa: lipsit de mijloace; 2. fig. lipsit de minte.
lipsésc v. intr. (ngr. lipo, aor. élipsa, îs absent; bg. lipsam. V. lipsă). Îs absent, nu-s: lipsesc baniĭ, lipsește profesoru azĭ. Lipsește de aicĭ! fugĭ de aicĭ, peĭ, disparĭ! Asta, atîta maĭ lipsea! asta, atîta maĭ trebuĭa (ca neplăcerea saŭ nenorocirea să fie deplină)! A-țĭ lipsi o doagă, a fi cam nebun (pălit cu leŭca). V. tr. Privez, las fără: a lipsi pe cineva de ajutor, de sfat. V. refl. Mă privez, renunț: e ușor a te lipsi de vin și de carne.
lipsít, -ă adj. Lipsit de mijloace saŭ de avere saŭ numaĭ lipsit, căruĭa-ĭ lipsesc mijloacele saŭ averea, sărac. Lipsit de minte, tîmpit saŭ nebun. V. deficient.
LIPSI vb. 1. a absenta. (~ de la slujbă.) 2. (livr.) a frustra, a priva, (înv.) a slăbi, (fig.) a văduvi. (A ~ de un drept, de un bun.) 3. a se dispensa, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.)
lipsi vb. v. CODI. DEZERTA. DISPĂREA. EZITA. FUGI. PREGETA. ȘOVĂI.
C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.
CAETERA DESIDERANTUR (DESUNT) (lat.) celelalte sunt de dorit (lipsesc) – Mențiune pe o lucrare considerată incompletă.
a-i lipsi o doagă expr. a fi nebun.

lipsit dex

Intrare: lipsi
lipsi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lipsit
lipsit adjectiv