lippi 1. fra filippo l definitie

O definiție pentru lippi 1. fra filippo l

LIPPI 1. Fra Filippo L. (c. 1406-1469), pictor italian. Călugăr carmelit. Fresce de valoare prin finețea șio precizia desenului și prin prospețimea și luminozitatea coloritului („Încoronarea Fecioarei”, „Fecioara cu Pruncul”, „Viața Sf. Ștefan și a Sf. Ioan Botezătorul”, toate la domul din Prato, „Viața Fecioarei”, la domul din Spoleto). 2. Filippino L. (c. 1457-1504), pictor italian. Fiul lui L. (1); elev al tatălui său și admirator al lui Botticelli. Lucrări de șevalet („Adorația Păstorilor”) și decorații murale (frescele „Viața Sf. Toma d’Aquino”, de la biserica Santa Maria Sopra Minerva din Roma, „Viețile Sf. Filip și ale Sf. Ioan”, de la biserica Santa Maria Novella din Florența) de o delicată armonie coloristică și dinamism expresiv.

lippi 1. fra filippo l dex