lipăit definitie

38 definiții pentru lipăit

LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.
LIPĂÍT s. n. Faptul de a lipăi. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci ori de o lovitură dată cu palma; cepăit. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când mănâncă ceva. – V. lipăi.
LĂPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LIPĂÍ, lípăi, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci ori lovind cu palma; a cepăi. 2. (Despre animale) A bea sau a mânca ceva făcând un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. și: lipăiesc. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Lipa + suf. -ăi. Cf. bg. lapam.
LIPĂÍT s. n. Faptul de a lipăi. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci ori de o lovitură dată cu palma; cepăit. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când mănâncă ceva. – V. lipăi.
LĂPĂÍ1, lắpăi, vb. IV. Intranz. (Despre unele animale) A bea sau a mînca un aliment lichid, luînd cu limba și făcînd un zgomot caracteristic. Dar cucoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie. CARAGIALE, O. II 268.
LĂPĂÍ2 vb. IV v. lipăi.
LEOPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LEPĂÍ vb. IV v. lipăi.
LIPĂÍ, lipăiesc și lípăi, vb. IV. Intranz. A face un zgomot caracteristic, mergînd desculț sau în papuci; a cepăi. Piatra lunecă sub pas, maica-n urmă a rămas... Lipăiește bătrînește și în sine-i se gîndește. DEȘLIU, N. 19. Prin întuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere. DUMITRIU, N. 242. M-am dus, bădie!... spuse lipăind cu picioarele goale pe scări. C. PETRESCU, A. 24. ◊ Tranz. Vin... la fîntînă, lipăind cu tălpi goale pămîntul înghețat al ulițelor. STANCU, D. 23. A trecut într-o dimineață strada, lipăindu-și papucii pe tălpile goale. PAS, Z. I 84. – Variante: lăpăí (SADOVEANU, O. VI 246), lepăí (SADOVEANU, O. III 199), leopăí (REBREANU, R. I 283) vb. IV.
LIPĂÍT s. n. Acțiunea de a lipăi și rezultatul ei; zgomotul caracteristic produs de cineva care umblă desculț sau în papuci. Se auzi... același lipăit de papuci spre poartă. ARDELEANU, D. 52.
LĂPĂÍ1 vb. IV. v. lipăí.
LĂPĂÍ2, pers. 3 lăpăie, vb. IV. Intranz. (Despre animale) A bea sau a mânca un aliment lichid făcând un zgomot caracteristic cu limba. – Bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie”.
LEOPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
LEPĂÍ vb. IV. v. lipăí.
LIPĂÍ, lipăiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A face un zgomot caracteristic, mergând desculț sau în papuci. 2. Intranz. (Despre câini) A bea apa cu zgomot. [Prez. ind. și: lípăi. – Var.: lăpăí, lepăí, leopăí vb. IV] – Din lipa.
lipăí (a ~) vb., ind. prez. 3 lípăie, imperf. 3 sg. lipăiá; conj. prez. 3 să lípăie
lipăít s. n.
lipăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. lípăi / lipăiésc, imperf. 3 sg. lipăiá
lipăít s. n.
LIPĂÍ vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ când merge.)
LIPĂÍT s. (reg.) cepăit, tipăit. (~ al unei persoane care merge.)
A LIPĂÍ lípăi intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic, mergând desculț sau lovind cu palma. 2) (mai ales despre animale) A produce un zgomot caracteristic cu limba, înghițind hrana sau un lichid. /Onomat.
lăpăì v. a linge (vorbind de câini). [Onomatopee: lap! lap!].
lipăì v. a face un sgomot târând încălțămintea. [Onomatopee din lipa-lipa! ce imită sgomotul papucilor la umblat].
leópăĭ saŭ leórbăĭ și -ĭésc, a (eo dift.) v. intr. (d. leop și leorbă. V. lipăĭ). Mold. Fam. Flecăresc, lehăĭesc, vorbesc prea mult.
lépăĭ și -ĭésc, V. lipăĭ.
lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.
lípăĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. ca și leopăĭ). Merg izbind papuciĭ de călcîĭ orĭ pleoscăind talpa goală pe pămînt: venea lipăind cu picĭoarele goale (J. Bt. Dat. uĭt. 98). – Și le-: venea lepăind cu picĭoarele desculțe (Sadov. VR. 1911, 3, 325).
LIPĂI vb. (reg.) a cepăi, a licăi, a limpi, a tipăi. (~ cînd merge.)
LIPĂIT s. (reg.) cepăit, tipăit. (~ al unei persoane care merge.)
lăpăí, lăpăiesc, vb. intranz. – A bea, a mânca zgomotos. – Formă onomatopeică (Șăineanu); din bg. lapam „mănânc, sorb cu lăcomie” (DLRM); var. a lui lipăi (< lipa + suf. -ăi), cf. bg. lapam (DEX, MDA).
LIPĂÍT, -Ă, lipăiți, -te, adj. v. LIPĂI. – [DLRM]

lipăit dex

Intrare: lipăi
lăpăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
lăpăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
leopăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
leopăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
lepăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
lipăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
lepăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
lipăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lipăit (zgomot; -uri)
lipăit zgomot; -uri
Intrare: lipăit (adj.)
lipăit adj. substantiv neutru