liotă definitie

12 definiții pentru liotă

LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., sb. lihota.
LÍOTĂ, liote, s. f. (Pop. și fam.) Grămadă, mulțime (de ființe), gloată. – Din bg., scr. lihota.
LÍOTĂ, liote, s. f. Grămadă, mulțime, droaie, gloată. Peste liotă, mai mare era Ivan. STANCU, D. 201. A fost odată un rumîn sărac, care mai avea pe cap și o liotă de copii. VISSARION, B. 93. Ș-o-nțolit liota de frați ce-i avea. ȘEZ. XXIII 54. Ștefan-vodă cînd sosea Cu oastea, cu liota Pe voinic îl întîlnea. TEODORESCU, P. P. 502. ◊ Fig. Crede-mă pe mine, care-s chinuit de atîta liotă de ani. POPA, V. 98. – Pronunțat: li-o-.
líotă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. líotei; pl. líote
líotă s. f., pl. líote
LÍOTĂ s. v. bandă, buluc, ceată, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol.
líotă (líote), s. f. – Bandă, trupă, mulțime. – Var. lea(h)otă. Origine îndoielnică. După Candrea și Scriban, din bg., sb., rut. lihotá, pol. lichota „lucru inutil” sau „lucru rău”, din sl. lichŭ „inutil” (cf. Berneker 718); dar der. nu este clară. După Tiktin, din germ. med. ljute (› germ. Leute) „oameni”, care e și mai puțin sigur. Probabil trebuie pornit de la rădăcina expresivă leo-, cf. leoarbă, li(o)păi, leurdă, cu finala ca în pihotă.
LIÓTĂ ~e f. rar Mulțime neorganizată; adunătură; gloată. [Sil. li-o-] /<bulg., sb. lihota
liotă (leotă) f. ceată numeroasă: cu liota de copii după dânșii ISP. atâta leotă de lume ISP. [Cf. Mold. (Suceava) glàotă, copii (= gloată)].
líotă f., pl. e (bg. rut. lihotá, viclenie, prefăcătorie, pol. lichota, nevoĭe, nevoĭaș, d. vsl. lihŭ, de prisos [Bern. 1, 718]. Cp. cu piotă). Vest. Mold. sud. Iron. Mulțime, gloată, ceată, potaĭe, pojijie: o liotă de Arabĭ (ChN. 1, 242), de Jidanĭ, de copiĭ. – Și leáotă și leáhotă (ea dift.).
liotă s. v. BANDĂ. BULUC. CEATĂ. CÎRD. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. STOL.
liotă, liote s. f. (pop.) grămadă, mulțime (de ființe), gloată

liotă dex

Intrare: liotă
liotă substantiv feminin