liochíu (-íe), adj. – Roșu-aprins. Tc. lök „șerlac” (Tiktin). Sec. XVIII, înv.

leochíŭ, -íe (eo dift.) adj. (turc. löki, d. lök, gumă, lac). Sec. 18-19. Stacojiŭ: turaŭa de saftiene leochiĭ. – Uniĭ scriŭ liochiŭ.