LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

LINIOÁRĂ, linioare, s. f. 1. Diminutiv al lui linie; liniuță. 2. Liniuță de unire; cratimă. 3. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. [Pr.: -ni-oa-] – Linie + suf. -ioară.

LINIOÁRĂ, linioare, s. f. Diminutiv al lui linie. 1. v. linie (I 1). Pe toată pagina, erau linioare roșii și albastre. 2. Fiecare dintre fragmentele unui metru pliabil. Știu! grăi Ieronim Pacu, strîngînd linioarele metrului, după ce măsurase. C. PETRESCU, Î. II 182. 3. (Gram.) Liniuță de unire. V. liniuță. – Pronunțat: -ni-oa-.

linioáră (-ni-oa-) s. f., g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

linioáră s. f. (sil. -ni-oa-), g.-d. art. linioárei; pl. linioáre

LINIOÁRĂ s. 1. v. liniuță. (A tras o ~.) 2. v. liniuță de unire.

linioáră f., pl. e. Liniuță, linie mică.

LINIOARĂ s. 1. liniuță. (A tras o ~.) 2. cratimă, liniuță de unire, trăsură de unire. (~ este un semn de punctuație.)