liniște definitie

11 definiții pentru liniște

LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin3 + suf. -iște.
LÍNIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat. – Lin + suf. -iște.
LÍNIȘTE, s. f. 1. Tăcere. Cu toții tăceau acuma, se priveau zîmbind, așteptau. În liniștea adincă, pendula bătu lin de zece ori. SADOVEANU, O. IV 54. E o liniște de cimitir În parcul singuratic. IOSIF, PATR. 59. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-noptat. COȘBUC, P. I 38. ♦ (În natură) Calm, acalmie. Furtuna s-a potolit, e liniște imensă. BOGZA, A. Î. 156. Se face vară, e liniște de asfințit și mirosul livezilor te-adoarme. SADOVEANU, O. III 113. O liniște de vis mă împresoară, nu zăresc o pasăre zburînd. VLAHUȚĂ, O. A. 425. Pretutindeni e o liniște, plină de melancolie, ca și cum ar fi scoasă din sufletul meu. PĂUN-PINCIO, P. 127. 2. Lipsă de zbucium sufletesc, de frămîntări; tihnă, pace. După grele și îndelungate frămîntări, sufletul îi era ajuns în sfîrșit la o hotărîre, care-l înălța la o senină liniște. SLAVICI, O. II 114. Parcă aș avea și eu ceva care mă supără, dar iar nu pînă-ntr-atîta încît să-mi pierz liniștea pentru asta. CARAGIALE, P. 128. Să-mi dau eu liniștea mea pentru hatîrul nu știu cui? CREANGĂ, P. 252. ◊ Loc. adv. În liniște = în tihnă, liniștit, netulburat. Astăzi petrece în liniște, lîngă zidurile mănăstirii. CREANGĂ, A. 22. Au trăit apoi în pace și în liniște. EMINESCU, N. 30. ♦ Lipsă de agitație, de tulburare; pace. Satul se afunda și mai adînc în liniștea somnului. Ferestrele își goniră luminile gălbui și numai de pe boltă stelele vegheau. MIHALE, O. 208. Străjerii trimiși spre Murgeni aduseră cuvînt bun: liniște! SADOVEANU, O. VII 161. În mijlocul acelei liniști care îndulcise în ziua aceea inimile tuturor, izbucni, o tulburare generală în tot satul. BUJOR, S. 112.
líniște s. f., g.-d. art. líniștii
líniște s. f., g.-d. art. líniștii
LÍNIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. v. astâmpăr. 5. s. v. tihnă. 6. s. v. răgaz. 7. s. v. comoditate.
Liniște ≠ agitație, gălăgie, neliniște, zbucium, zgomot, vacarm
LÍNIȘTE f. 1) Lipsă de zgomot; tăcere. ◊ A păstra ~ea a nu face zgomot. ~ și pace a) acalmie; tihnă; b) învoială; bună înțelegere. 2) fig. (despre stările sufletești) Lipsă de gălăgie, de zbucium; pace. [G.-D. liniștii] /lin + suf. ~iște
liniște f. 1. stare lină, neturburată: liniștea mării; 2. fig. lipsă de agitațiune, repaos: liniștea vieții.
líniște f. (d. lin 1). Starea lucruluĭ lin (liniștit, neagitat), tăcere: liniștea măriĭ, a sufletuluĭ, a vĭețiĭ. V. rahat.
LINIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. astîmpăr, calm, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.) 5. s. pace, tihnă, (înv.) isihie. (O viață plină de ~.) 6. s. pace, răgaz, tihnă. (N-are o clipă de ~.) 7. s. comoditate, confort, tihnă. (~ vieții lui a fost tulburată.)

liniște dex

Intrare: liniște
liniște substantiv feminin