lingurea definitie

15 definiții pentru lingurea

LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, folosită în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.
LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s. f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.
LINGUREÁ, lingurele, s. f. (Popular) Cavitatea de la partea inferioară a osului pieptului; osul mic și cartilaginos dintre coșul pieptului și pîntece, furca (sau capul) pieptului. Oana [către Ștefan]: Măria-ta, ai zis tocmai de la lingurea... n-am să mai bolesc multă vreme... DELAVRANCEA, A. 130. A simțit... un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă. CARAGIALE, M. 26.
lingureá/lingurícă1 (plantă) s. f., g.-d. art. lingurélei; pl. linguréle, art. lingurélele
lingureá/lingurícă2 (parte a sternului) (pop.) s. f., g.-d. art. lingurélei
lingureá/lingurícă (bot.) s. f., pl. linguréle
lingureá/lingurícă (anat.) s. f.
LINGUREÁ s. (BOT.; Cochlearia officinalis) (reg.) lingura-Domnului, lingura-Maicii-Preceste.
LINGUREÁ s. v. furca-pieptului.
LINGUREÁ ~éle f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crestate și cu flori albe, cultivată ca plantă medicinală. [Art. lingureaua] /lingură + suf. ~ea
lingureà f. 1. lingura pieptului; 2. plantă din fam. cruciferelor cu frunze în formă de linguriță și cu flori albe, întrebuințată ca antiscorbutic (Cochlearia).
lingureá și -ícă f., pl. ele (dim. d. lingură). Lingura peptuluĭ, partea scobită deasupra pînteceluĭ: mă frec la lingurea (ChN. 1, 162). O plantă erbacee cruciferă (cochleária officinális) ale căreĭ frunze, de forma linguriĭ, se întrebuințează în med. contra scorbutuluĭ, scrofulelor și altor boale. – Și -íce, pl. ĭ (Cov.).
LINGUREA s. (BOT.; Cochlearia officinalis) (reg.) lingura-Domnului, lingura-Maicii-Preceste.
lingurea s. v. FURCA-PIEPTULUI.
lingureá, lingurică, s.f. – (bot.) Plantă din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe, grupate în ciorchini (Cochlearia borzaeana). Specie endemică semnalată în revervația Stâncăriile calcaroase Sâlhoi și Zâmbroslavele (Munții Maramureșului). Este un relict periglaciar, fiind prezent doar în câteva stațiuni din spațiul nord-carpatic (Timur, 2007: 85). ♦ (med. pop.) Utilizată în combaterea afecțiunilor pulmonare și scorbutice. – Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ea (Scriban, DEX, MDA).

lingurea dex

Intrare: lingurea
lingurea substantiv feminin
lingurică substantiv feminin