lingurar definitie

14 definiții pentru lingurar

LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.
LINGURÁR, (I) lingurari, s. m., (II) lingurare, s. n. I. S. m. 1. Meșter care lucrează (sau vinde) linguri de lemn. 2. Țigan (care face linguri). II. S. n. Poliță specială pe care se țin (la țară) lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie. – Lingură + suf. -ar.
LINGURÁR1, lingurari, s. m. 1. Meșter care lucrează linguri de lemn. 2. Țigan. Îndată mă și trimite mama cu demîncare în țarină, la niște lingurari ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.
LINGURÁR2, lingurare, s. n. Poliță specială unde se țin lingurile și alte accesorii de masă sau de bucătărie.
lingurár1 (persoană) s. m., pl. lingurári
lingurár2 (obiect) s. n., pl. linguráre
lingurár (persoană) s. m., pl. lingurári
lingurár (obiect) s. n., pl. linguráre
LINGURÁR s. rudar, (reg.) rudaș.
LINGURÁR ~i m. 1) Meșter care face linguri sau alte obiecte din lemn. 2) Negustor de obiecte de acest fel. /lingură + suf. ~ar
lingurar m. cel ce face linguri de lemn (în genere țigan).
lingurár m. Albier, rudar, acela care face lingurĭ de lemn, fuse, albiĭ ș. a. (în general, Țigan). S. n., pl. e Cutie de ținut tacîmurile de masă.
LINGURAR s. rudar, (reg.) rudaș.
lingurár, lingurare, s.n. – Suport de lemn agățat de perete, pe care se țineau lingurile (în casele de la țară). – Din lingură (< lat. lingula) + suf. -ar (DEX).

lingurar dex

Intrare: lingurar (persoană; -i)
lingurar persoană; -i substantiv masculin
Intrare: lingurar (obiect; -e)
lingurar obiect; -e substantiv neutru