lingură de scos definitie

27 definiții pentru lingură de scos

LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.
LÍNGURĂ, linguri, s. f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă. ◊ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește. 2. Conținutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roșcată, ce crește pe trunchiul și pe rădăcinile arborilor; linguriță, lingurița-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.
LÍNGURĂ, linguri, s. f. 1. Obiect de metal sau de lemn, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă; servește pentru a mînca supa sau alte mîncări lichide. [Mama] învîrtea cu-o lingură de lemn Prin cratița în care sfîrîia rîntașul. BENIUC, V. 37. Gheorghiță așeză domol lingura lîngă strachină și împinse deoparte pînea coaptă anume pentru el. SADOVEANU, B. 60. Și cu aceeași băgare de seamă soarbe, cu mîna tremurătoare, borșul din lingura veche de tisă roșie. HOGAȘ, DR. II 116. Să lași lingura pe blid, Să ieși afară plîngînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 265. ◊ Expr. (Familiar) A atîrna (a pune sau a lega cuiva) lingurile de gît (în sau la brîu) = a lăsa pe cineva nemîncat fiindcă a venit tîrziu la masă. Mama are să ne pună lingurile în brîu. C. PETRESCU, R. DR. 92. A(-și) mînca banii (sau averea) cu lingura v. ban.. ♦ (Determinat de obicei prin «de supă») Polonic. 2. Conținutul unei linguri (1). O lingură de doctorie. 3. Nume dat unor unelte ori părți de instrumente sau de mașini, asemănătoare cu o lingură (1). Lingura zidarului. Lingura dulgherului. Lingurile morii. ♦ Tub cilindric, închis la capătul de jos cu unul sau două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățirea găurii de sondă sau la cimentat. 4. (Regional, în expr.) Lingura-pieptului = furca pieptului; lingurea, lingurică.
!língura-zấnelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. língurii-zấnelor
língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri
língura-zânelor (bot.) s. f.
língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri
LINGURA-DÓMNULUI s. v. lingurea.
LINGURA-FRUMOÁSELOR s. v. curcubețea, curcubețică, lingurița-zânei, piperul-lupului, popilnic, remf.
LINGURA-MAICII-PRÉCESTE s. v. lingurea.
LINGURA-PÓPII s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
LÍNGURĂ s. v. cancioc, căuș, crâsnic.
LINGURĂ DE SCÓS s. v. căuc, căuș, polonic, scafă.
língură (línguri), s. f.1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1.3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132).
LÍNGURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic constând dintr-o parte ovală scobită și o coadă, folosit pentru a mânca alimentele lichide. ~ de masă. ~ de desert.A mânca banii (sau paralele, averea) cu ~a a cheltui mult și fără măsură. 2) Cantitate de substanță cât încape în partea adâncită a acestui obiect. 3) Orice unealtă sau piesă care are formă asemănătoare cu acest obiect. 4) Unealtă în formă de tub prevăzut cu o supapă, folosită pentru a extrage din sonde cantități mici de țiței. 5) Unealtă de rotărie sau de dogărie folosită la găurirea butucului roții, la confecționarea vrănilor la butoaie etc. [G.-D. lingurii] /<lat. lingula
lingură f. 1. unealtă de bucătărie și de masă cu care se mănâncă; 2. cât conține o lingură: a băut trei linguri de zeamă; 3. (pieptului) claviculă; 4. unealtă cu care rotarul găurește căpățâna roții spre a face loc osiei. [Lat. LINGULA].
língură f., pl. ĭ (lat. lĭgŭla, lingură, prefăcut apoĭ în lingula, care e dim. d. lingua, limbă). Unealta cu care se mănîncă bucatele lichide (cĭorba, supa) și care seamănă c’o lopățică scobită. Sfredel mare de găurit butuciĭ al căruĭ capăt seamănă a lingură. Tubu cu care se scoate țițeĭu, noroĭu și pămîntu la sondele de petrol. Lingura peptuluĭ, partea scobită a peptuluĭ pe afară. – În nord lĭúngură.
lingura-Domnului s. v. LINGUREA.
lingura-frumoaselor s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. LINGURIȚA-ZÎNEI. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC. REMF.
lingura-Maicii-Preceste s. v. LINGUREA.
lingura-popii s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. MORMOLOC. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC. REMF.
lingură s. v. CANCIOG. CĂUȘ. CRÎSNIC.
lingură de scos s. v. CAUC. CĂUȘ. POLONIC. SCAFĂ.
a lega (cuiva) lingurile de gât / de brâu expr. a lăsa (pe cineva) nemâncat fiindcă a venit târziu la masă.
a mânca banii cu lingura expr. a cheltui prea mult, a fi risipitor.
a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.
a porni de la lingură expr. (d. tinerii căsătoriți) a începe căsnicia fără sprijin material.

lingură de scos dex