LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.

LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. 1. (Anat.) Care aparține limbii, referitor la limbă. Nerv lingual. 2. (Despre sunete; și substantivat, f.) La articularea căruia limba (I) are rolul principal. – Din fr. lingual.[1]

LINGUÁL, -Ă, linguali, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii. Mucoasă linguală. ▭ Nervul lingual este o ramură a nervului trigemen. ANATOMIA 236. – Pronunțat: -gual.-

linguál (-gual) adj. m., pl. linguáli; f. linguálă, pl. linguále

linguál adj. m. (sil. -gual), pl. linguáli; f. sg. linguálă, pl. linguále

LINGUÁL adj. Care aparține limbii. ◊ Consoană linguală (și s.f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. [Pron. lin-gual. / cf. fr. lingual].[1]

LINGUÁL adj. referitor la limbă. ♦ consoană ~ă (și s. f.) = consoană articulată cu ajutorul limbii. (< fr. lingual)

LINGUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de limbă ca organ; propriu limbii. Mușchi ~. 2) și substantival (despre sunete) Care se articulează cu ajutorul limbii. Consoană ~ă. [Sil. -gual] /<fr. lingual[1]

lingual a. 1. ce ține de limbă: mușchiu lingual; 2. se zice de consoanele l, n, r, ce se pronunță prin diferitele mișcări ale limbei.

*lingŭál, -ă adj. (lat. lingualis, d. lingua, limbă). Anat. De la limbă, al limbiĭ: nerviĭ lingŭalĭ. Gram. Care se pronunță cu limba: consonante lingŭale (l, r, n). S. f., pl. e. O lingŭală, o consonantă lingŭală.

LINGUÁL, -Ă (< fr., lat. m.) adj. 1. Care se referă la limbă (I, 1), care aparține limbii (ex., arteră l.). ◊ Mucoasa l. = mucoasa limbii. ◊ Papile linguale = mici papile situate pe limbă, conținând mugurii gustativi (organe senzoriale gustative). ◊ Nerv l. = nerv senzitiv al limbii, ramură a nervului maxilarului inferior. 2. (LINGV.; despre sunete) La articularea căruia limba are rolul principal.

LINGUÁL, -Ă adj. (cf. fr. lingual): în sintagma consoană linguală (v.).