LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care (se) lingușește, căruia îi place să lingușească; adulator. – Linguși + suf. -tor.

LINGUȘITÓR, -OÁRE, lingușitori, -oare, adj. Care lingușește (pe cineva). Paloman era plăcut și lingușitor. GALACTION, O. I 213. Lingușitor ca o pisică... se face blînd, moale și mititel, pe lîngă cei mai mari. VLAHUȚĂ, O. A. 198. Avea grai lingușitor. ALECSANDRI, P. P. 298. ◊ (Substantivat) Tu [rege] ești fericit. Lingușitorii Înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cîntecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. VLAHUȚĂ, O. A. I 39. ♦ Măgulitor. Acordîndu-mi mie, o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III 9.

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

lingușitór adj. m., pl. lingușitóri; f. sg. și pl. lingușitoáre

LINGUȘITÓR s., adj. 1. s. lingău, (reg.) lingareț, (fig.) periuță. (Mare ~ mai ești!) 2. adj. servil. (Om ~.) 3. adj. măgulitor, (Munt.) mâglisitor, (înv.) îmbunător, măgulicios. (Vorbe ~oare.)

LINGUȘITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care se lingușește; adulator. /a linguși + suf. ~tor

lingușitor a. și m. care lingușește.

lingușitór, -oáre adj. și s. Adulator, care lingușește: pe lîngă ceĭ marĭ se grămădesc lingușitoriĭ. Adv. Cu lingușire: a vorbi lingușitor.

LINGUȘITOR s., adj. 1. s. lingău, (reg.) lingareț, (fig.) periuță. (Mare ~ mai ești!) 2. adj. servil. (Om ~.) 3. adj. măgulitor, (Munt.) mîglisitor, (înv.) îmbunător, măgulicios. (Vorbe ~.)

TOUT FLATTEUR VIT AUX DÉPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.