LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. și refl. A căuta să câștige bunăvoința, favoarea etc. cuiva satisfăcându-i vanitatea, a se pune bine cu cineva prin atitudini și vorbe măgulitoare la adresa lui, prin laude exagerate și ipocrite; a flata, a măguli, a peria. – Cf. linge.

LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; vorbă, atitudine lingușitoare; adulare, lingușeală, lingușitură. – V. linguși.

LINGUȘÍ, lingușesc, vb. IV. Tranz. A căuta să cîștigi bunăvoința cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, prin laude exagerate și ipocrite; a măguli, a adula. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii care-l lingușeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. Începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare. ISPIRESCU, L. 47. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A început a se linguși pe lîngă bătrînul. RETEGANUL, P. III 79. Procletul de zmeu se lingușea pe lîngă muma băiatului. ISPIRESCU, L. 125.

LINGUȘÍRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; p. ext. vorbă, atitudine lingușitoare. V. măgulire. [Șarlatanul] să înșele putu mai cu înlesnire aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea. GHICA, S. A. 84. Lingușirea otrăvește pe oricare înțelept. BOLLIAC, O. 263.

lingușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 să lingușeáscă

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

lingușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușésc, imperf. 3 sg. lingușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. lingușeáscă

lingușíre s. f., g.-d. art. lingușírii; pl. lingușíri

LINGUȘÍ vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mâglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămâia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lângă el.)

LINGUȘÍRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mâglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămâiere. (~ unui superior.)

A LINGUȘÍ ~ésc tranz. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a măguli; a flata; a adula. /v. a linge

A SE LINGUȘÍ mă ~ésc intranz. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare. /v. a linge

lingușì v. 1. a lăuda peste măsură, spre a seduce: a linguși pe cei mari; 2. a se insinua: s’a lingușit pe lângă el; 3. fig. a scuza: a linguși patima cuiva. [Derivat din linge: imagine luată dela câine, tipul lingușitorului].

lingușire f. laudă falșă sau exagerată cu scop de a plăcea.

lingușésc v. tr. (d. ling, cum fac cîniĭ). Laud pe cineva și mă port bine cu el ca să-mĭ atrag bunăvoința luĭ (adulez): a-ĭ linguși pe ceĭ marĭ, a linguși plebea. V. refl. Lingușesc, mă bag în sufletu omuluĭ, mă insinuez: a te linguși pe lîngă cineva.

lingușíre f. Adulațiune, acțiune de a linguși, laudă falsă și interesată.

LINGUȘI vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lîngă el.)

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

A LINGUȘI a buciuma, a da din coadă, a face frumos / sluj, a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva), a limba, a linge în cur (pe cineva), a peria, a pupa în cur (pe cineva), a trage limbi, a umbla în patru labe în fața cuiva.