LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. (În opoziție cu repede, impetuos, vijelios) Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște; domol, liniștit, potolit. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie. COȘBUC, P. I 91. [Cocostîrcul] vine, se înalță, în cercuri line zboară Și răpide ca gîndul la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, O. 173. ◊ (Adverbial) Atunci calul zboară lin ca vîntul. CREANGĂ, P. 197. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, liniștit. Dunărea mi-aduce apă vecinic lină. IOSIF, P. 60. [Rîul] îngheață-n suprafață, dar nu și-n fundu-i lin! MACEDONSKI, O. I 256. Nu curge lină Apa la pîrău? ALECSANDRI, P. I 196. ♦ (Despre pante, drumuri etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. Lorena e numai cîmpii dulce-ondulale și dealuri line. SADOVEANU, O. A. II 186. Mergi pe cărare lină. PANN, P. V. I 114. Să venim pe drumuri line. TEODORESCU, P. P. 171. 2. (Despre sunete, în opoziție cu puternic, strident, violent) Lipsit de asprime, blînd, potolit. A vorbit mai departe cu vocea ei lină. GALAN, Z. R. 380. Odaia cea albă, ticnită, Se umple de-o lină cîntare. TOMA, C. V. 118. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. ◊ (Adverbial) Numai vioarele mai suspinară lin, lin. C. PETRESCU, Î. I 16. Au început șapte tarafuri să cînte lin și dulce. CARAGIALE, O. III 81. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un framăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Poetic, despre lumină sau surse de lumină) Cu strălucire domoală, blîndă, odihnitoare. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, și vîntul abia-abia adia. SADOVEANU, O. V 3. Mă închin la tine, o, dragă, lină stea. ALECSANDRI, P. I 121. 3. (În opoziție cu agitat, tulburat) Calm, liniștit, molcom. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 216. Singurul nor care înnegură astă viață lină fu peste doi ani... moartea bunicăi. NEGRUZZI, S. I 110. Viața se trecea lină ca un vis. RUSSO, O. 24. ◊ (Adverbial) Ierburile împrospătate, mirosul... florilor... o făceau să doarmă mult și lin. EMINESCU, N. 11. 4. (Rar; despre suprafețe, în opoziție cu aspru) Neted. Tulpini line de trandafiri sălbateci. CAMILAR, T. 198.

lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne

lin adj. m., pl. lini; f. sg. línă, pl. líne

LIN adj. v. blajin, blând, bun, domol, neted, pașnic, plat.

LIN adj., adv. 1. adj. domol, ușor, (înv.) ușure, (fig.) blând, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. v. domol. 3. adv. v. agale. 4. adj. v. liniștit. 5. adj. v. încet. 6. adj. v. ușor. 7. adv. v. ușor.

Lin ≠ abrupt, iute, priporos, prăpăstios, repede

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).

LIN1 ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care se produce fără grabă; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este puțin înclinat; cu înclinație mică; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus

liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adăposti.

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat, neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune lină. Adv. Încet, liniștit.

lin adj. v. BLAJIN. BLÎND. BUN. DOMOL. NETED. PAȘNIC. PLAT.

LIN adj., adv. 1. adj. domol, ușor, (înv.) ușure, (fig.) blînd, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. domol, încet, lent, liniștit, măsurat, potolit, tacticos, temperat, (pop.) molcomit. (Mers ~; mișcări ~.) 3. adv. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.) 4. adj. calm, liniștit, netulburat, tihnit, (fig.) senin, (înv. fig.) seninos. (Viață ~.) 5. adj. coborît, domol, încet, molcom, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbește cu glasul ~.) 6. adj. blînd, calm, domol, liniștit, moderat, molcom, potolit, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.) 7. adv. blînd, ușor, (înv. și pop.) molcomiș. (Seara coboară ~.)

Lina v. Elena I 6.