LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. (Rar) 1. Întindere de apă limpede. 2. Suprafață de teren netedă, lipsită de vegetație; loc deschis. 3. Întinderea limpede a cerului; limpezime. – Limpezi + suf. -iș.

LIMPEZÍȘ, limpezișuri, s. n. 1. (Rar) Întindere de apă limpede. 2. Suprafață netedă, lipsită de vegetație; loc deschis, larg. Trenul iese din pădurea de sălcii care începe de cum treci Siretul și dă în limpezișul șesului. SP. POPESCU, M. G. 36. Nu înnoptase încă de tot cînd întîmplarea mă scoase mai la limpeziș. HOGAȘ, M. N. 76. 3. Limpezime (2), claritate. În limpezișul cerului se vede luna ca o seceră de argint. VLAHUȚĂ, O. A. II 158.

limpezíș (rar) s. n., pl. limpezíșuri

limpezíș s. n., pl. limpezíșuri

LIMPEZÍȘ s. v. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, senin, seninătate.

LIMPEZÍȘ ~uri n. rar1) Suprafață liniștită și limpede a unei ape. 2) Teren fără copaci acoperit cu iarbă și flori, în mijlocul unei păduri; luminiș; poiană; colnic. 3) (despre cer sau vreme) Stare a cerului limpede; limpezime; seninătate. /a limpezi + suf. ~iș

limpezíș n., pl. urĭ. Loc limpede, neocupat de copacĭ, de buruĭene saŭ de oamenĭ, ca: o suprafață fără stuf într’un lac cu stuf, o poĭană (luminiș, lucină) ș. a.

limpeziș s. v. ALBASTRU. ALBĂSTRIME. AZUR. CLARITATE. LIMPEZIME. SENIN. SENINĂTATE.