Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru limite

LIMÍTĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, linie mărginașă, margine. ◊ Fig. Înțeleg afacerile voastre, dar totul are o limită. C. PETRESCU, C. V. 132. ◊ Limită de vîrstă = vîrstă pînă la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. ♦ (Muz.) Tonul extrem cel mai înalt sau cel mai profund pe care-l poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (Mai ales în expr.) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, regiuni etc.; graniță, hotar.
límită s. f., g.-d. art. límitei; pl. límite
!situáție-límită (-tu-a-ți-e) s. f., art. situáția-límită (-ți-a), g.-d. art. situáției-límită; pl. situáții-límită
límită s. f., pl. límite
situáție-límită s. f. (sil. -tu-a-ți-e), art. situáția-límită (sil. -ți-a)
LÍMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cuprins. 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricție. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)
LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [< fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].
LÍMITĂ s. f. 1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi. ◊ ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = în caz extrem. ◊ cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. (< fr. limite, lat. limes, -itis)
LÍMITĂ ~e f. 1) Punct ce marchează sfârșitul unei întinderi sau suprafețe. ◊ ~ teritorială linie de demarcație care desparte diferite țări; hotar; graniță; frontieră. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin înălțime sau profunzime extremă. 3) Punct extrem al unei acțiuni; linie de sus a unei evoluții. ◊ ~ de vârstă vârstă după care o persoană nu mai poate exercita o anumită funcție publică. 3) mat. Valoarea fixă spre care tind valorile unei mărimi variabile. 4) fig. Punct final pe care îl pot atinge posibilitățile, mijloacele sau capacitățile unei persoane. /<fr. limite, lat. limes, ~itis
limită f. 1. linie de separațiune: limitele orașului; 2. fig. margine: libertatea are limitele ei.
*límită f., pl. e (lat. limes, limitis m.; fr. limite f.). Hotar, graniță, margine, frontieră, fruntarie: limitele uneĭ țărĭ, uneĭ moșiĭ, uneĭ călătoriĭ, (fig.) ale uneĭ acțiunĭ. Mat. Mărime de care alta se poate apropia indefinit fără s’o ajungă vre-o dată: cercu e limita superioară a perimetrelor poligoanelor înscrise. V. asimptotă.
LIMITĂ s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, margine, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. limită teritorială = frontieră, graniță, hotar, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.) 3. extremitate, margine, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 4. linie, margine. (S-a oprit la ~ satului.) 5. cuprins, (rar) perimetru, (înv.) ocol. (În ~ cetății.) 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. restricție, (rar) mărginire. (Generalizează fără nici o ~.) 8. (FIZIOL.) prag. (~ de excitabilitate.)
caz-límită s. n. 1973 Caz ieșit din comun v. elev-problemă (din caz + limită; cf. fr. cas-limite)
experimént-límită s. n. Experiment dus până la extremă ◊ „Împrumutul străin, clișeul sec, experimentul-limită care, în loc să afirme originalitatea tânărului creator, îl înfeudează unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expoziție bienală de stat, s-a spus adeseori, nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientați către experimentul-limită, chiar dacă în multe ateliere individuale stadiul actual de evoluție al artistului n-ar putea fi ilustrat prin altceva decât prin exclusivismul gustului său specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limită)
límită s. f. în constr. la limită 1994 În caz extrem v. contraproductiv (traduce fr. à la limite)
scor-límită s. n. (sport) Scor minim ◊ „La prima vedere, elvețienii, după scorul-limită din fața echipei vest-germane, par a fi mai redutabili decât francezii.” Sc. 28 II 70 p. 7. ◊ „14 [meciuri] s-au încheiat cu scorul-limită de 10.” I.B. 5 X 70 p. 4 (din scor + limită)
situáție-límită s. f. Situație care nu dă posibilitatea alegerii, impunând folosirea la maximum a capacităților (fizice, psihice etc.) ◊ „Autorul alege o formulă dramatică prin firea ei explicită, relevându-și eroii, am spune, în situații-limită.Cont. 15 V 64 p. 4. ◊ „Preluând schema literară a nuvelei «medievale», M. L.C. încearcă și reușește, în fond, niște foarte largi portrete surprinzând [...] caracterele umane într-o situație-test, sau după un termen de mult acreditat, situație-limită.R.l. 8 X 72 p. 2; v. și Mag. 4 II 67 p. 5, Luc. 11 III 67 p. 20, Cont. 9 VI 67 p. 5; v. și impact (din situație + limită; cf. fr. situation-limite; DMN 1965; FC I 65, A. Giurescu M.C. 35)
térmen-límită s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termene-limită de evoluție pe gheață: o oră și jumătate sau două ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De reținut că nu există un termen-limită de înscriere a dobânzii. Dimpotrivă, operațiunile de înscriere în librete sau de plată efectivă se fac oricând.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizației politico-militare șiite «AMAL», N.B., a declarat ziariștilor că nu este legat de un termen-limită în ceea ce privește problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limită)
LIMITE, revistă literară de atitudine anticomunistă, apărută la Paris (1969-1985), sub conducerea lui Virgil Ierunca și N. Petra. A publicat versuri, critică și istorie literară, amintiri, recenzii, cronici, articole ale scriitorilor români în exil. Colaboratori: Monica Lovinescu, Șt. Baciu, I. Negoițescu, Al. Lungu, I. Caraion, P. Goma, V. Tănase ș.a.

Limite dex online | sinonim

Limite definitie

Intrare: limită
limită substantiv feminin
Intrare: Limite
Limite
Intrare: situație-limită
situație-limită substantiv feminin
  • silabisire: si-tu-a-ți-e-