limbuție definitie

13 definiții pentru limbuție

LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.
LIMBUȚÍE, limbuții, s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.
LIMBUȚÍE, limbuții, s. f. Înclinare spre vorbă multă; vorbărie, flecăreală. Trăncănea înainte, cu acea exasperantă, vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție, care se îmbată vorbind. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Să punem mărginire la limbuția noastră. NEGRUZZI, S. II 211. Limbuția e mai rea decît beția. PANN, P. V. I 15. ◊ Fig. Păsările au început cu limbuția lor... Cucul s-aude cîntînd. DELAVRANCEA, A. 127.
limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei
limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei; pl. limbuțíi
LIMBUȚÍE s. v. flecăreală.
LIMBUȚÍE s. v. elocvență, oratorie, retorică.
LIMBUȚÍE f. Felul de a fi al omului limbut. [G.-D. limbuției] /limbut + suf. ~ie
limbuție f. defectul limbutului.
limbuțíe f. Calitatea de a fi limbut.
limbuție s. v. ELOCVENȚĂ. ORATORIE. RETORICĂ.
LIMBUȚIE s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Ia lăsați ~!)
LIMBUȚIE. Subst. Limbuție, vorbărie, facondă (franțuzism), verbiaj (franțuzism), verbozitate (livr.), verbalism, beție de cuvinte; flecăreală, flecărie, lehăit (reg.), trăncăneală, trăncănire, trăncănit, logoree (fam.), pălăvrăgeală, pălăvrăgit (rar), sporovăială (pop. și fam.), volubilitate, locvacitate (livr.). Vorbărie, frazeologie (fig.), poliloghie (depr.), vorbe goale, vorbe de clacă, taclale (fam.), palavre (fam.). Fleacuri, baliverne, brașoave (fam.), minciuni, gogoși (fam.), gogoși de tufă, povești, verzi și uscate, vorbe în vînt, vrute și nevrute. Limbut, flecar, vorbăreț, guraliv, palavragiu (depr.), gură-spartă, gura satului (mahalalei), gură largă, vorbă-lungă, farfara (fam. și peior.), treanca-fleanca, meliță (fig., fam. și depr.). Adj. Limbut, limbareț, vorbăreț, vorbitor, vorbăreț (înv.), vorbar (reg.), flecar, guraliv, gureș, bun de gură (de clanță, de hanță), volubil, locvace (livr.). Vb. A fi bun de gură (de clanță), a fi ușor de limbă, a avea limbă lungă, a fi lung de limbă, a fi limbă lungă, a avea gură spartă, a avea gîdilici la limbă, a avea mîncărime (vierme) la gură, a avea sămînță de vorbă, a fi cu două limbi, a avea mai multe limbi, a avea papagal, a avea o gură cît o șură. A limbuți (înv.), a lehăi (reg.), a pălăvrăgi, a flecări, a trăncăni, a flencăni (pop.), a sporovăi (pop. și fam.), a(-i tot) da din gură (cu gura), a-i umbla (a-i merge, a-i toca) gura (că o meliță, ca o moară stricată, ca o moară hodorogită, ca o pupăză), a da cu melița (din meliță), a-i umbla gura ca la o țarcă, a-i toca cuiva gura bureți, a spune vorbe de clacă, a bate apă-n piuă, a bate apa să se aleagă untul, a vorbi (a îndruga) vrute și nevrute, a vorbi în neștire, a spune (a înșira, a îndruga) moși-pe-gogoși, a înșira (a spune) gogoși (de tufă), a vorbi în lună și în stele, a vorbi alăturea cu drumul, a nu-i sta cuiva gura. A(-și) da drumul la gură (gurii), a-și lua paza de la gură, a lăsa gura slobodă, a nu-i mai sta cuiva gura. V. afectare, convorbire, grandilocvență, minciună, neseriozitate, ostentație, sociabilitate, vorbire.

limbuție dex

Intrare: limbuție
limbuție substantiv feminin