limbuți definitie

23 definiții pentru limbuți

LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult (și fără rost); vorbăreț, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (după limbă).
LIMBUȚÍ, limbuțesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut.
LIMBÚT, -Ă, limbuți, -te, adj. (Despre oameni) Care vorbește mult; guraliv, vorbăreț, flecar. De hatîrul lor, își pierduse vremea cu acest fanfaron limbut. C. PETRESCU, A. R. 27. Vorbi și ea... cu niște graiuri ce ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. Ai dat biletul Marioarei? întrebai pe feciorul cel limbut. BOLINTINEANU, O. 338. ◊ Fig. Vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. ◊ (Substantivat) Cînd îi avea vro taină mare, să n-o descoperi altora, mai ales limbuților. SBIERA, P. 192. ♦ (Învechit) Elocvent. M-am apucat de cetit pre Tucidid și pre Xenofon... acești vestiți și limbuți autori. NEGRUZZI, S. I 61.
limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; adj. f., s. f. limbútă, pl. limbúte
limbuțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 să limbuțeáscă
limbút adj. m., s. m., pl. limbúți; f. sg. limbútă, pl. limbúte
limbuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. limbuțésc, imperf. 3 sg. limbuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. limbuțeáscă
LIMBÚT adj. v. elocvent.
LIMBÚT s., adj. v. flecar.
LIMBÚTĂ s. v. flecară.
LIMBUȚÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
Limbut ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, nevorbăreț
LIMBÚT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care spune vorbe goale; care limbuțește; flecar; vorbăreț. /<lat. linguutus
A LIMBUȚÍ ~ésc intranz. înv. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. /Din limbut
limbut a. care vorbește mult.
limbút, -ă adj. (d. limbă; neap. lenguto, pv. lengu, cat. lengud). Vorbăreț, guraliv, care vorbește mult. – La Od. Ps. 188 și limbáreț.
limbuțésc v. intr. Vechĭ. Flecăresc.
limbut adj. v. ELOCVENT.
LIMBUT s., adj. clănțău, flecar, guraliv, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, țololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. (Mare ~ mai ești, amice!)
LIMBU s. flecară, guralivă, palavragioaică, vorbăreață, (fam.) moftangioaică. (Ea e o mare ~.)
limbuți vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

limbuți dex

Intrare: limbuți
limbuți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: limbut (s.m.)
limbut substantiv masculin
Intrare: limbut (adj.)
limbut adjectiv