Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru limbaj

LIMB├üJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alc─âtuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care ace╚Ötia ├«╚Öi exprim─â g├óndurile, sentimentele ╚Öi dorin╚Ťele; limb─â, grai. 2. Limba unei comunit─â╚Ťi umane istorice╚Öte constituit─â. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor ╚Öi a g├óndurilor ├«n cadrul limbii comune sau na╚Ťionale. ÔŚŐ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepreten╚Ťios; limb─â obi╚Önuit─â; b) mijloc, baz─â de ├«n╚Ťelegere. ÔÖŽ Sistem de semne, socialmente codificate, care nu fac apel la cuvinte sau la scriere. Limbajul surdomu╚Ťilor. ÔÖŽ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. Mod de folosire a unei limbi, ├«n special a lexicului, specific anumitor profesii, grupuri sociale etc. 5. (Inform.) Sistem de caractere ╚Öi simboluri folosit ├«n programare. [Pl. ╚Öi: limbajuri] ÔÇô Limb─â + suf. -aj (dup─â fr. langage).
LIMB├üJ, limbaje, s. n. 1. Sistem de comunicare alc─âtuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care ace╚Ötia ├«╚Öi exprim─â g├óndurile, sentimentele ╚Öi dorin╚Ťele; limb─â, grai. 2. Limba unei comunit─â╚Ťi umane istorice╚Öte constituit─â. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor ╚Öi a g├óndurilor ├«n cadrul limbii comune sau na╚Ťionale. ÔŚŐ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepreten╚Ťios; limb─â obi╚Önuit─â; b) mijloc, baz─â de ├«n╚Ťelegere. ÔÖŽ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere ╚Öi simboluri folosit ├«n programare. [Pl. ╚Öi: limbajuri] ÔÇô Limb─â + suf. -aj (dup─â fr. langage).
LIMBÁJ s. n. (Inform.) Sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
LIMB├üJ, limbajuri, s. n. 1. Procesul de exprimare a ideilor ╚Öi sentimentelor prin mijlocirea limbii (II 1); vorbire. Limbajul este instrumentul necesar al g├«ndirii. Dar de aici nu rezult─â c─â procesul g├«ndirii se reduce la limbaj, c─â a g├«ndi ├«nseamn─â a vorbi tare sau ├«n g├«nd. Deosebirea dintre g├«ndirea ├«ns─â╚Öi ╚Öi expresia ei verbal─â se vede din faptul c─â aceea╚Öi idee poate fi exprimat─â ├«n diferite limbi. PSIHOLOGIA 135. 2. Limb─â (II 1). O carte poveste╚Öte, ├«n limbaj simplu, despre istoria Armatei Sovietice. STANCU, U.R.S.S. 34. Vorbele lui atinser─â inima acelei femei; ea auzea vorbindu-se un limbaj care ii era cunoscut. BOLINTINEANU, O. 421. ÔÖŽ Fel de a se exprima, mod specific sau caracteristic de exprimare a sentimentelor ╚Öi g├«ndurilor, ├«n cadrul limbii comune sau na╚Ťionale. ├Än genul dramatic, limbajul are tot rolul: prin el se zugr─âve╚Öte personajul. IBR─éILEANU, SP. CR. 237. ÔŚŐ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepreten╚Ťios, limb─â obi╚Önuit─â; b) fig. mijloc, baz─â de ├«n╚Ťelegere. Putin╚Ťa delega╚Ťilor care reprezint─â diferite ╚Ť─âri, de a se ├«n╚Ťelege, de a g─âsi un limbaj comun, provine din unitatea intereselor vitale ale tineretului. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2740. ÔÖŽ Fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau sentimentelor. O iubire foarte eteric─â, alc─âtuit─â... din declara╚Ťii timide, exprimate ├«n limbajul florilor, al m─ârcilor sau al culorilor. REBREANU, I. 63. Arta a fost limbajul unei anumite clase. IONESCU-RION, C. 39. ÔÖŽ (Impropriu) Ramifica╚Ťie a limbii na╚Ťionale unice. Caragiale d─â dovad─â... de perfecta lui cunoa╚Ötere a limbajului de mahala. IBR─éILEANU, S. 61. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) limb├ígiu (ODOBESCU, S. III 89, GHICA, S. 150, NEGRUZZI, S. I 278) s. n.
limbáj s. n., pl. limbáje
limbáj s. n., pl. limbáje
LIMB├üJ s. 1. grai, limb─â, vorbire. (Apari╚Ťia ~ului.) 2. grai. (Omul e ├«nzestrat cu ~.) 3. v. exprimare. 4. v. stil. (~ ╚Ötiin╚Ťific.) 5. (livr.) verb. (Un ~ poetic pregnant.)
LIMB├üJ s.n.1. Procesul de exprimare, de comunicare a ideilor ╚Öi a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ÔÖŽ Sistem de semne servind pentru comunicarea informa╚Ťiilor. ÔŚŐ Limbaj formalizat = limbaj artificial, alc─âtuit dintr-un sistem de semne conven╚Ťionale. 2. Limb─â. ÔÖŽ Mod de exprimare. ÔŚŐ Limbaj artistic = modalitate de comunicare specific─â artei. ÔÖŽ (Fig.) Orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. [Pl. -je, -juri, var. limbagiu s.n. / cf. it. linguaggio, fr. langage].
LIMB├üJ s. n. 1. proces de comunicare a ideilor ╚Öi sentimentelor prin mijlocirea limbii ÔŚŐ (inform.) sistem de caractere ╚Öi simboluri folosit ├«n programare. ÔÖŽ ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne conven╚Ťionale. 2. limb─â. ÔŚŐ fel caracteristic de exprimare. ÔŚŐ (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor. (dup─â fr. langage)
LIMB├üJ ~e n. 1) Facultate, capacitate de exprimare ╚Öi de comunicare a ideilor, sentimentelor ╚Öi dorin╚Ťelor, specific─â oamenilor, prin mijlocirea limbii; vorbire. * ~ natural sistem de sunete articulate care func╚Ťioneaz─â prin tradi╚Ťie ca mijloc de comunicare. ~ artificial sistem de semne care func╚Ťioneaz─â pe baza unei conven╚Ťii. 2) Mijloc principal de comunicare ├«ntre oameni, const├ónd dintr-un sistem lexical organizat dup─â anumite legi gramaticale ╚Öi av├ónd o structur─â fonetic─â specific─â; limb─â. 3) fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor. /limb─â + suf. ~aj
limbaj n. limb─â vorbit─â sau scris─â (= fr. langage).
*limb├íj1 n., pl. e (d. limb─â dup─â fr. langage). Gra─ş, limb─â, vorbire, ├«ntrebuin╚Ťarea vorbe─ş p. a exprima ideile. Or─şce mijloc de a exprima cugetarea or─ş sentimentu. Stil: limbaj figurat, naiv. Mod particular de a vorbi dup─â starea sa┼ş profesiunea sa: limbaju marinarilor, studen╚Ťilor. Voce, strig─ât, c├«ntec de animal. V. argot.[1]
LIMBAJ s. 1. limb─â, vorbire. (Apari╚Ťia ~.) 2. grai. (Omul e ├«nzestrat cu ~.) 3. exprimare. (Are un ~ greoi.) 4. stil. (~ ╚Ötiin╚Ťific.) 5. (livr.) verb. (Un ~ poetic pregnant.)
LIMB├üJ s. n. (cf. it. linguaggio, fr. langage): 1. sistem de sunete articulate ap─ârut odat─â cu g├óndirea, dezvoltat odat─â cu ea ├«ntr-o unitate indisolubil─â ╚Öi devenit ├«nveli╚Öul material al acesteia. 2. procesul lingvistic ca atare, desf─â╚Öurat ├«n actul comunic─ârii; este limba ├«n ac╚Ťiune, concretizarea ei, a sistemului, ├«n comunicarea verbal─â dintre oameni, ├«n vorbire. Aceast─â concretizare se realizeaz─â ├«n nenum─ârate forme, de aceea limbajul (vorbirea) este domeniul invariantelor (v.). L. are mai multe aspecte: un aspect fizic (sonor), un aspect semantic (ideal), un aspect fiziologic, un aspect psihic, un aspect neliterar (mai pu╚Ťin ├«ngrijit), un aspect literar (├«ngrijit), un aspect oral ╚Öi un aspect scris. L. este un cod de comunicare de gradul I. 3. sistem de semne de orice fel, care ├«ndepline╚Öte o func╚Ťie de cunoa╚Ötere ╚Öi de comunicare ├«n activitatea oamenilor, mijloc general de realizare a comunic─ârii. Dup─â Roman Jakobson, factorii constitutivi ai limbajului sunt: locutorul (emi╚Ť─âtorul) ÔÇô cel ce se adreseaz─â; mesajul ÔÇô ceea ce locutorul emite; destinatarul (receptorul) ÔÇô cel ce ascult─â; contextul ÔÇô ├«mprejurarea la care se refer─â mesajul; codul ÔÇô purt─âtorul mesajului de la locutor fa receptor; contactul ÔÇô nevoia de comunicare, de contact a omului. Locutorul pune informa╚Ťia ├«n cod (o ÔÇ×├«ncodeaz─âÔÇŁ) ╚Öi transmite, sonor sau vizual, mesajul, iar destinatarul procedeaz─â ├«n sens invers ÔÇô ├«l recepteaz─â (├«l ÔÇ×decodeaz─âÔÇŁ), transform├ónd semnalul sonor sau vizual ├«n informa╚Ťie. ├Än actul viu al comunic─ârii, rolurile alterneaz─â succesiv, emi╚Ť─âtorul devenind receptor ╚Öi invers, concretiz├óndu-se astfel func╚Ťia de comunicare a limbii ca func╚Ťie fundamental─â. Func╚Ťiile speciale ale l. evoluat, dup─â Roman Jakobson, sunt urm─âtoarele: a) func╚Ťia referen╚Ťial─â (denotativ─â sau cognitiv─â): orienteaz─â l. spre context, spre semnificativ (v. comunic├íre ╚Öi semn); b) func╚Ťia emotiv─â (expresiv─â): exprim─â atitudinea emi╚Ť─âtorului fa╚Ť─â de con╚Ťinutul mesajului transmis; c) func╚Ťia conativ─â: orienteaz─â mesajul spre destinatar, ├«n vederea descifr─ârii lui de c─âtre acesta; ea se bazeaz─â pe adresarea direct─â ╚Öi se exprim─â mai ales prin vocativ ╚Öi imperativ; d) func╚Ťia f├ític─â: verific─â stabilirea comunic─ârii, a contactului, prelungirea sau ├«ntreruperea lui; e) func╚Ťia metalingual─â: orienteaz─â l. asupra lui ├«nsu╚Öi, explic─â interlocutorului codul folosit; f) func╚Ťia poetic─â: se axeaz─â pe mesaj, care devine un scop; ea asociaz─â, ├«ntr-o form─â anume, semnifica╚Ťia cu structura sonor─â a mesajului (nu trebuie confundat─â cu func╚Ťia emotiv─â sau expresiv─â ÔÇô v.). Orice comunicare verbal─â implic─â toate aceste ╚Öase func╚Ťii speciale ale limbajului, una dintre ele fiind totu╚Öi prioritar─â. 4. mod de folosire a unei limbi (mai ales a lexicului ei), specific profesiunilor ╚Öi grupurilor sociale. ÔŚŐ ~ mimico-gesticular: l. ap─ârut ╚Öi dezvoltat de-a lungul evolu╚Ťiei speciei umane ╚Öi bazat pe semnifica╚Ťia mimicii ╚Öi a gesturilor care ├«nso╚Ťesc l. verbal ca auxiliare ale acestuia. ÔŚŐ ~ verb├íl (articulat): l. bazat pe un sistem de semne alc─âtuite din sunete articulate, specifice oamenilor, prin care ace╚Ötia ├«╚Öi exprim─â ╚Öi ├«╚Öi comunic─â g├óndurile, sentimentele ╚Öi dorin╚Ťele. El este forma fundamental─â a l. ÔÇô form─â ap─ârut─â ├«ntr-un anumit moment istoric din evolu╚Ťia omului ╚Öi are dou─â aspecte: unul oral (rostit ╚Öi auzit) ╚Öi altul scris (notat cu semne grafice, reprezentante ale sunetelor articulate). ÔŚŐ ~ natur├íl: l. alc─âtuit din sunete naturale articulate, rezultate din evolu╚Ťia speciei umane, prin care oamenii comunic─â ├«ntre ei ├«n mod obi╚Önuit la nivel de trib, de popor, de na╚Ťiune. ÔŚŐ ~ artifici├íl: l. pre╚Ťios, neuzual. ÔŚŐ ~ formaliz├ít: l. artificial, creat de om, alc─âtuit dintr-un sistem de semne nelingvistice, care pot fi ├«n╚Ťelese pe baza unei conven╚Ťii anumite, ca de exemplu l. matematic (al simbolurilor matematice) ╚Öi l. sistemelor de semnalizare. ÔŚŐ ~ or├íl: l. manifestat sonor printr-o succesiune de foneme (v.). ÔŚŐ ~ scris: l. manifestat grafic, printr-o suit─â de grafeme (v.). ÔŚŐ ~ denotat├şv: l. direct, obi╚Önuit, precis, bazat pe sensurile proprii ale cuvintelor. ÔŚŐ ~ conotat├şv: l. indirect, neobi╚Önuit, dependent de context, de condi╚Ťiile locale ╚Öi sociale, bazat pe devierea sensurilor denotative ale cuvintelor. ÔŚŐ ~ liter├ír: aspectul cel mai ├«ngrijit ╚Öi normat al limbii, situat deasupra variantelor individuale ale acesteia; aspectul cristalizat ca norm─â, ca model de exprimare pentru to╚Ťi membrii unei societ─â╚Ťi, care se bucur─â de prestigiu ├«n r├óndul vorbitorilor. ÔŚŐ ~ popul├ír: aspectul concret al limbii, constituit din variantele individuale ale acesteia, mai mult sau mai pu╚Ťin divergente; aspectul mai pu╚Ťin ├«ngrijit, necizelat, pe care ├«l ia limba (sistemul) ├«n actul comunic─ârii ├«ntre membrii mai pu╚Ťin instrui╚Ťi ai unei colectivit─â╚Ťi. Particularit─â╚Ťile lui nu pot fi definite dec├ót prin raportarea la un model care este l. literar. L. sau vorbirea popular─â se caracterizeaz─â prin: sfer─â lexical─â redus─â ca ├«ntindere, polisemie (determinat─â de num─ârul mic de cuvinte), simplitate ╚Öi uniformitate sintactic─â ╚Öi procedee sintactice specifice (anacolut, elips─â, repeti╚Ťie etc.). ÔŚŐ ~ afect├şv: l. caracterizat printr-un grad ├«nalt de conota╚Ťie emo╚Ťional─â ╚Öi de crea╚Ťie spontan─â. ÔŚŐ ~ dialect├íl: l. ├«n care termenii de circula╚Ťie local─â sunt preponderen╚Ťi. ÔŚŐ ~ ╚Ötiin╚Ť├şfic: l. propriu creatorilor de opere ╚Ötiin╚Ťifice; l. specific lucr─ârilor cu caracter ╚Ötiin╚Ťific, tuturor ╚Ötiin╚Ťelor existente ├«n momentul de fa╚Ť─â. ÔŚŐ ~ t├ęhnic (profesion├íl): l. de grup social, care uzeaz─â de termenii tehnici ai diferitelor meserii (minerit, siderurgie, croitorie, cizm─ârie, t├ómpl─ârie etc.). ÔŚŐ ~ arg├│tic: l. de grup social, care uzeaz─â de termenii diverselor argouri existente (v. arg├│u). ÔŚŐ ~ de jargon: l. de grup social care uzeaz─â de termenii unui jargon (v. jarg├│n). ÔŚŐ ~ art├şstic (po├ętic): l. propriu creatorilor de opere literare; l. specific artei scrisului ╚Öi corespunz─âtor gustului estetic. ÔŚŐ ~ vulg├ír: l. impregnat de vulgarisme (v.), de cuvinte ╚Öi expresii grosolane, triviale, care lezeaz─â bunul sim╚Ť, decen╚Ťa ╚Öi comportamentul civilizat al individului. ÔŚŐ ~ comerci├íl: l. de grup social, care folose╚Öte cuvinte referitoare la comer╚Ť. ÔŚŐ ~ marin─âr├ęsc: l. de grup social, care folose╚Öte termeni referitori la activitatea ╚Öi via╚Ťa marinarilor. ÔŚŐ ~ medic├íl: l. de grup social, care folose╚Öte termeni referitori la activitatea medicilor de toate categoriile (interni╚Öti, chirurgi, stomatologi, pediatri, homeopa╚Ťi, neurologi, psihiatri, balneologi etc.). ÔŚŐ ~ sport├şv: l. de grup social care folose╚Öte termeni referitori la exerci╚Ťiile fizice ╚Öi jocurile sportive de toate tipurile. ÔŚŐ ~ gazet─âr├ęsc: l. de grup social care folose╚Öte termeni specifici activit─â╚Ťii gazetarilor, redac╚Ťiilor de ziare ╚Öi de reviste. ÔŚŐ ~ de conversa╚Ťie: l. caracterizat prin ├«ntreb─âri ╚Öi r─âspunsuri, la baza c─âruia se afl─â dialogul. Abund─â ├«n enun╚Ťuri care nu pot fi ├«n╚Ťelese dec├ót ├«n func╚Ťie de replica precedent─â, deoarece le lipse╚Öte adesea predicatul sau subiectul sau ambele p─âr╚Ťi principale de propozi╚Ťie, acestea fiind rostite ├«n replica anterioar─â. ÔŚŐ ~ famili├ír: l. care exprim─â un anumit grad de intimitate, care este obi╚Önuit ├«ntr-un cadru intim, care este apropiat de o exprimare obi╚Önuit─â, simpl─â, f─âr─â preten╚Ťii. ÔŚŐ ~ did├íctic (pedag├│gic): l. specific ├«nv─â╚Ť─âm├óntului, folosit ├«n scopul instruirii ╚Öi educ─ârii, limbaj cu tent─â pedagogic─â, ├«ntrebuin╚Ťat ├«n circumstan╚Ťe ╚Öcolare de toate gradele. Emi╚Ť─âtorul (profesorul) comunic─â, ├«n form─â oral─â, informa╚Ťii provenite din surse care folosesc l. scris. ÔŚŐ ~ figur├ít: l. folosit cu un ├«n╚Ťeles diferit de cel propriu, obi╚Önuit; l. folosit ├«n scopuri afective, expresive, artistice. ÔŚŐ ~ ideol├│gic: l. care cuprinde termeni referitori la un sistem de idei, de no╚Ťiuni, de concep╚Ťii politice, morale, juridice etc. ÔŚŐ ~ pol├ştic: l. care cuprinde termeni referitori la un sistem de concep╚Ťii politice ╚Öi la activitatea unui partid politic. ÔŚŐ ~ st├índard: l. uzual, general, comun, cu fapte ╚Öi reguli lingvistice folosite ├«n ├«mprejur─âri obi╚Önuite, neoficiale (normale, neafective) de to╚Ťi vorbitorii instrui╚Ťi ai unui idiom; form─â particular─â a limbii literare, care se opune variantelor teritoriale ale limbii ╚Öi stilurilor func╚Ťionale ale limbii literare. El presupune o form─â de manifestare lingvistic─â ├«ngrijit─â, modele de exprimare bazate pe un anumit grad de cultur─â ╚Öi de supraveghere a propriei exprim─âri. ├Än cadrul limbii literare, el se situeaz─â ca o entitate neutr─â, reprezent├ónd o modalitate de comunicare lingvistic─â ├«ngrijit─â, ├«n condi╚Ťiile rela╚Ťiilor neprofesionale, ale vie╚Ťii cotidiene familiale ╚Öi sociale. El nu prezint─â particularit─â╚Ťi dialectale ╚Öi nu recurge la o terminologie specific─â diverselor domenii de activitate. L. standard dispune de dou─â variante (aspecte) coexistente: una oral─â ╚Öi alta scris─â. Preponderent utilizat─â este varianta oral─â; datorit─â acestui fapt, l. standard este, ├«n primul r├ónd, l. adres─ârii directe, al conversa╚Ťiei de la om la om, al dialogului sau al monologului. Frecvent folosit─â este ├«ns─â ╚Öi varianta scris─â sub forma articolelor de ziar, a conferin╚Ťelor de popularizare TV ╚Öi radio. Varianta oral─â este inovatoare. Nuan╚Ťele sunt marcate prin mijloace specifice: debit verbal, modula╚Ťii ale tonului, pauze, repeti╚Ťii, cuvinte ╚Öi construc╚Ťii incidente, ordine specific─â a cuvintelor. Varianta scris─â este mai conservatoare; ea impune o mai riguroas─â cenzurare a materialului oferit de limb─â, pentru a fi ├«n concordan╚Ť─â cu normele gramaticale, (v. ╚Öi limb─â standard).

Limbaj dex online | sinonim

Limbaj definitie

Intrare: limbaj
limbaj substantiv neutru
limbaj