limbagiu definitie

3 definiții pentru limbagiu

LIMBÁGiU s. m. v. limbaj.
LIMBÁJ, limbajuri, s. n. 1. Procesul de exprimare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii (II 1); vorbire. Limbajul este instrumentul necesar al gîndirii. Dar de aici nu rezultă că procesul gîndirii se reduce la limbaj, că a gîndi înseamnă a vorbi tare sau în gînd. Deosebirea dintre gîndirea însăși și expresia ei verbală se vede din faptul că aceeași idee poate fi exprimată în diferite limbi. PSIHOLOGIA 135. 2. Limbă (II 1). O carte povestește, în limbaj simplu, despre istoria Armatei Sovietice. STANCU, U.R.S.S. 34. Vorbele lui atinseră inima acelei femei; ea auzea vorbindu-se un limbaj care ii era cunoscut. BOLINTINEANU, O. 421. ♦ Fel de a se exprima, mod specific sau caracteristic de exprimare a sentimentelor și gîndurilor, în cadrul limbii comune sau naționale. În genul dramatic, limbajul are tot rolul: prin el se zugrăvește personajul. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. ◊ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretențios, limbă obișnuită; b) fig. mijloc, bază de înțelegere. Putința delegaților care reprezintă diferite țări, de a se înțelege, de a găsi un limbaj comun, provine din unitatea intereselor vitale ale tineretului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2740. ♦ Fig. Orice mijloc de exprimare a ideilor sau sentimentelor. O iubire foarte eterică, alcătuită... din declarații timide, exprimate în limbajul florilor, al mărcilor sau al culorilor. REBREANU, I. 63. Arta a fost limbajul unei anumite clase. IONESCU-RION, C. 39. ♦ (Impropriu) Ramificație a limbii naționale unice. Caragiale dă dovadă... de perfecta lui cunoaștere a limbajului de mahala. IBRĂILEANU, S. 61. – Variantă: (învechit) limbágiu (ODOBESCU, S. III 89, GHICA, S. 150, NEGRUZZI, S. I 278) s. n.
LIMBÁGIU s.n. v. limbaj.

limbagiu dex

Intrare: limbagiu
limbagiu