liliac definitie

2 intrări

27 definiții pentru liliac

LILIÁC1, lilieci, s. m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak.
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
LILIÁC1, lilieci, s. m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak.
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
LILIÁC1, lilieci, s. m. Arbust cu flori plăcut mirositoare, albastru-roșcate sau albe, în inflorescențe bogate; se cultivă ca plantă ornamentală (Syringa vulgaris). Zîmbirile primăverii și miresmele liliacului mă scoaseră la lumină. SADOVEANU, O. II 390. Pe-atunci înflorea liliacul și noaptea cădea parfumată. TOPÎRCEANU, B. 63. Privighetoarea cîntă, și liliacul e-nflorit! MACEDONSKI, O. I 62. Se scuturau De floare liliecii. EMINESCU, O. I 186. ♦ Floarea acestui arbust. Un buchet de liliac alb. – Pronunțat: -li-ac.
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor care poate zbura cu ajutorul unor aripi formate dintr-o membrană care leagă degetele foarte alungite ale membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada; trăiește prin locuri întunecoase și puțin umblate, de unde iese numai seara, spre a-și căuta hrana (Vespertilio murinus, Plecotus auritus etc.). De cum se lasă seara, de prin cine știe ce crăpătură în care au stat spînzurați toată ziua, liliecii se trezesc la viață. BOGZA, C. O. 172. Un liliac... se strecura prin clopotnița bătrînă. SADOVEANU, O. VI 527. Noaptea-ncet, încet scoboară, Lilieci prin aer zboară. COȘBUC, P. II 27. Zgomotul alaiului domnesc deșteptase bufnițele și liliecii, care, din crestăturile vechii zidiri, zburau fîlfăind în toate părțile, cu țipete ascuțite. ODOBESCU, S. I 162. – Pronunțat: -li-ac.
liliác (-li-ac) s. m., pl. liliéci
liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte
liliác (arbust, animal) s. m. (sil. -li-ac), pl. liliéci
liliác-de-múnte s. m.
LILIÁC s. (BOT.) 1. (Syringa vulgaris) (înv. și reg.) scumpie, (reg.) boroștean, (Ban.) iorgovan, (Transilv. și Maram.) mălin, (Transilv.) scrinte. 2. liliac-de-munte (Alnus viridis) = aninaș.
LILIÁC s. v. salcâm.
LILIÁC s. (ZOOL.; Vespertilis murinus) (reg.) șoarece.
liliác (-íeci), s. m. – Plantă cu flori mov (Syringa vulgaris). – Mr. lilic, megl. liliac. Tc. (arab.) leylak, din per. lilach „culoare violet” (Eguilaz 439; Roesler 597; Șeineanu, II, 246; Conev 49), cf. ngr. λειλάϰι, bg. liljak, pol. lilak, mag., sp. lila, it. lillà, fr. lilas. Fonetismul arată că forma cuvîntului rom. s-a confundat cu liliac (animalul). – Der. liliachiu, adj. (violet), lulachi, adj. (rar, violet), din ngr. λουλάι.
liliác (liliéci), s. m. – Animal. – Mr. lelic. Sl. lilikŭ „cufundar” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Tiktin), cf. sb. ljiljak „liliac”, rut. lilik „liliac”. Înrudirea acestor cuvinte cu ceh., rus. lelek „varietate de rîndunele”, sb. lelek „barză”, bg. lilek „barză”, ngr. λέλέϰας „barză”, alb. ljeljek „barză”, încă admisă în general, ar putea fi iluzorie; e vorba probabil de cuvinte der. din tc. leylek „barză” (Lokotsch 1294), independent de cuvintele anterioare. Din rom. se pare că provine mag. liliák (Edelspacher 18).
LILIÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în formă de ciorchine, de culoare violetă sau albă, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk
LILIÁC2 ~éci m. Mamifer insectivor nocturn, asemănător cu șoarecele, cu aripi formate dintr-o membrană ce leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada. /<bulg. liljak
liliac m. pasăre de noapte, asemenea unui șoarece, cu aripi lipsite de pene (Vespertilio): ca liliecii nopții ce fug de ziuă mare Al. [Serb. LILĬAK].
liliac a. arbust ce înflorește printre cei dintâi primăvara și poartă floricele albastru-roșcate sau albe în buchete foarte mirositoare (Syringa). [Turc. LILAK].
1) liliác m., pl. iecĭ (vsl. liliĭakŭ, lilikŭ, bodîrlăŭ; sîrb. lelek, barză, ljiljak, liliac [animal]; bg. láĭlek, lílek, ngr. leléki, leĭléki și lélekas, barză, alb. lĭelĭék, barză, d. turc. leklek și leĭlek, care vine d. ar. laklak, barză). Un animal chiropter care seamănă a șoarice, zboară noaptea și locuĭește pin zidurĭ vechĭ și stîncĭ (vesperilio).
2) liliác m., pl. ĭecĭ (turc. ar. leĭlak, d. pers. lîlang, indigo; ngr. leĭl+aki, alb. lĭailĭa, bg. lilĕak, pol. lilak, ung. lile, it. lillà, fr. lilas, sp. lila și lilac, pg. lilaz. V. lulachĭ). Un copăcel oleaceŭ originar din Persia și care face florĭ micĭ violete, roșiatice saŭ albe cu miros plăcut și așezate în formă de strugurĭ (syringa vulgaris). – În Trans. ĭorgovan, scrinte și alt-fel.
LILIAC s. (ZOOL.; Vespertilis murinus) (reg.) șoarece.
liliac s. v. SALCÎM.
LILIAC s. (BOT.) 1. (Syringa vulgaris) (înv. și reg.) scumpie, (reg.) boroștean, (Ban.) iorgovan, (Transilv. și Maram.) mălin, (Transilv.) scrinte. 2. liliac-de-munte (Alnus viridis) = aninaș.
LILIÁC1 (< tc.; cuv. persan lilāk s. m. Arbust decorativ din familia oleaceelor (c. 4.000 specii), înalt până la 7 m, cu frunze ovate, cordate la bază și flori colorate în diferite nuanțe de violet, albastru sau alb, dispuse în panicule (plăcut mirositoare (Syringa vulgaris). Crește spontan în văile umede din munți (Syringa josikaea). Se cultivă în numeroase forme horticole, în Europa și Asia Mică. ◊ L. transilvănean = arbust indigen, endemic în Munții Carpați, înalt până la 4 m, cu ramuri groase, frunze eliptice, rotunjite la bază și flori violete slab-mirositoare, grupate în panicule și mici și înguste (Syringa josikaea). Este rezistent la ger și poluanți atmosferici; folosit la lucrări de hibridizare cu alte specii.
SYRINGA L., LILIAC, fam. Oleaceae. Gen originar din Asia și Europa, cca 28 specii, arbuști. Frunze caduce, rar persistente, opuse, simple, întregi, rar penate sau lobate, cordate sau ovate. Flori odorante, de la violet pînă la purpuriu și alb (caliciul mic, persistent, campanulat, cu 4 dinți, corolă infundibuliformă cu 4 lacinii îndepărtate, 2 stamine intercalate la vîrful tubului floral, ovar cu 2 loji, fiecare cu cîte 2 ovule), în panicule terminale sau laterale, odorante, pe ramuri din anul precedent, rar din același an. Fruct, capsulă oblongă, pieloasă, cu semințe aripate (Pl. 70, fig. 391).
Syringa josikaea Jacq. « Liliac transilvănean ». Specie care înflorește primăvara-tîrziu. Flori slab-aromate (corolă violacee, tub 1-1,5 cm lungime), în panicule, cca 18 cm lungime. Frunze lat-eliptice sau oblongi, mai late la mijloc, pînă la 12 cm lungime; pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară verzi-aurii, pețiol 1 cm lungime. Lujeri tineri pubescenți. Plantă, de cca 3,5 m înălțime. Fruct, capsulă ovată, acută.

liliac dex

Intrare: liliac
liliac substantiv masculin
  • silabisire: -li-ac
Intrare: liliac-de-munte
liliac-de-munte substantiv masculin