lihăire definitie

2 intrări

19 definiții pentru lihăire

LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.
LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.
LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A spune verzi și uscate, a vorbi mult și fără rost; a trăncăni. Să-ți ții liopa de gură și să nu lehăiești mult. CONTEMPORANUL, IV 302. Las’, nu mai lehăi după cum ți-i obiceiu. ALECSANDRI, T. I 318. – Variantă: lihăí (ȘEZ. IX 150) vb. IV.
LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.
lehăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiésc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 să lehăiáscă
lehăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăíesc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lehăiáscă
LEHĂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s. m. (șarlatan); lehău, s. m. (Mold., limbut); lehăială, s. f. (Mold., flecăreală); lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), cf. leomi.
lehăí (-ăésc, lehăít), vb.1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti. – Cf. leșui.
A LEHĂÍ ~iésc intranz. pop. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.
lihăí, lihăiésc, vb. IV (reg.) a striga (după animale); a ocărî, a mustra, a bârfi.
lehăì v. Mold. a flecări: nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].
blehăĭésc și lehăĭésc v. intr. (rudă cu vsl. blekati și blekotati, a behăi, sîrb. bleknuti, a behăi, și blenuti, a flecări. V. bleștesc și brehnesc). Est. Fam. Brehăĭesc. Fig. Iron. Flecăresc, trăncănesc, vorbesc mult și plicticos. V. blescote.
lehăĭésc, V. blehăĭesc.
lehăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). – Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).
lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi 1925; Lenghel 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop 1978). – Creație expresivă (DER), din interj. liha!, i-ha!

lihăire dex

Intrare: lehăi
lehăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
lihăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lihăit
lihăit participiu
lihăire infinitiv lung